Un gaterist din comuna Mălini, candidat din partea PNL la funcția de primar. Este un evazionist depistat de Poliție și Garda Forestieră de-a lungul anilor. Oamenii legii au depistat o ploaie de ilegalități. Este curios cum liberalii au ales un asemenea candidat în condițiile în care mai tot omul și toată zona știe că acesta este un gaterist cu probleme. Parcul auto este uriaș mai ales pentru firma Transilis Forest SRL Mălini. Nu sunt autorizații de contruire pentru clădirile care au ca destinație debitare lemn în satul Iesle. Nu există autorizație de mediu pentru Punctul de Lucru din Iesle.
Ilișescu Neculai zis NEPOTU este administratorul firmei NEPOTUL SRL si al societății TRANSiILIS SRL Mălini, În afacere este și soți, Ilișescu Brândușa. Cele două firme au fost de-a lungul anilor implicate in mafia lemnului, fiind depistate ca fiind implicate în ilegalități. Verificările au fost făcute atât de oamenii legii dar și de activiștii de mediu. Conducerea celor două firme s-a dovedit a fi chiar agresivă cu activiștii de mediu, dovadă stau și modul în care a fost bătut Daniel Bodnar.
Rămâne de văzut de ce șeful ATOP Suceava și consilierul județean PNL, Tudor Plăcintă, inginer la Ocolul Silvic Mălini l-a preferat pe gateristul cu pricina drept candidat pentru funcția de edil la scrutinul electoral din iunie 2024. De ce PNL nu și-a găsit un candidat care ar avea un CV fără probleme?
Redacșa Stiridinbucovina.ro a solicitat Primăriei Mălini câteva informații despre cele două firme administrate de familia Ilișescu Neculai și Brândușa.
Să facem cu PORTRET al Candidatului la Funcția de EDIL: Ilișescu Nicolae zis NEPOTUL.
Maldăr de ilegalități depistate de Poliție și Garda Forestieră
Controlul Gărzii Forestiere Suceava a fost realizat cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Suceava, în perioada 06 – 14.04.2022. Se pare că este vorba despre SC Nepotul SRL care este administrată de Nicolae Iliescu.
Ilegalități comise și de firma Transilis SRL in septembrie 2022
Ce răspuns a primit redacția stiridinbucovinaro de la Primăria Mălini:
Parcul urias auto detinut de firma respectivă:
Au fost desfășurate activități specifice de analiză și documentare a transporturilor de materiale lemnoase efectuate de către operatorul economic în cauză, în vedere stabilirii trasabilității materialelor lemnoase. Informațiile rezultate, corelate cu datele furnizate de aplicația SUMAL 2.0, cu imaginile generate de
camerele video existente pe traseul respectivelor așa zise transporturi, cu datele generate de către tahografele digitale aferente mijloacelor de transport utilizate la așa-zisul transport al materialelor lemnoase, indică faptul că în cazul a unui număr de 16 de avize de însoțirea a materialelor lemnoase, în baza cărora s-a tranzacționat un volum de aproape 500 mc, materialele lemnoase nu au circulat fizic.
Cei de la Garda de Mediu Suceava susțin că fotografiile încărcate în aplicația SUMAL 2.0 aferente acestor avize, au fost efectuate prin fotografierea ecranului unui alt dispozitiv și nu a încărcăturii efective, nerespectând nici condițiile impuse de normele în vigoare, aspecte ce au sporit suspiciunea privind realitatea transportului fizic a acestor materiale lemnoase.
A fost recalculat stocul scriptic aferent punctului de lucru deținut de către operatorul economic în comuna Mălini, prin diminuarea cu cantitățile aferente celor 23 de „transporturi”. În acest fel, a rezultat faptul că operatorul economic a deținut fără proveniență legală în depozitul societății cantitatea de 494,06 mc buștean rășinoase, foioase și tocătură. Echipa de control a procedat la sancționarea operatorului economic și la confiscarea valorică a materialelor lemnoase în cauză, valoarea prejudiciului totalizând 79.873 lei.
“Acțiunea de co
ntrol a fost efectuată în colaborare cu lucrătorii specializați pe linia combaterii delictelor silvice din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – B.I.C.M.A. – Inspectoratul Județean de Poliție Suceava. La instrumentarea cazului a fost solicitat sprijinul specialiștilor din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor – Serviciul SUMAL, al specialiștilor din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – I.T. nr. 3 Suceava și a Unităților Administrativ Teritoriale din raza de activitate a entităților verificate.
Nereguli și in decembrie 2023:Amenzi de 12.000 de lei și 30 de metri cubi de lemn confiscat de la firma Transilis Forest Mălini, după o sesizare făcută de Dani Ghinghiloschi
La data de 29 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu Neamț au depistat în trafic, pe bulevardul Mihai Eminescu din Târgu Neamț, trei ansambluri auto care transportau material lemnos. Sesizarea a fost formulată de activistul Dani Ghinghiloschi, membru al grupului Străjerii Pădurilor, care a sunat la 112 și a reclamat faptul că materialul lemnos transportat nu corespunde cu avizul de însoțire, existând diferențe de specii.
Daniel Bodnar a fost atacat cu pietre într-o localitate din Suceava în seara zilei de miercuri, 9 decembrie, în timp ce se afla în mașină și urmarea un transport suspect de lemne.Daniel Bodnar, atacat cu pietre. Acesta a urmărit camionul plin cu lemne până la punctul unde trebuia să ajungă încărcătură. Acesta a fost întâmpinat de persoane care au aruncat cu pietre în mașină lui, i-au spart geamul, iar tânărul a fost rănit.Daniel Bodnar se afla în zona localităților sucevene Cornu Luncii-Mălini, când a început să transmită videoclipul live pe Facebook în timp ce urmarea doua camioane cu lemne care se îndreptau spre Mălini, comuna situata în județul Suceava.
Bodnar a sunat la 112 și a sesizat politia. El a spus că spre Mălini circula doua camioane ce par a fi supraîncărcate cu lemn. A continuat astfel urmărirea, până la poarta unui gater din Mălini, unde au intrat vehiculele cu lemn.
În timp ce activistul se afla la poarta gaterului, în mașină, așteptând politia, mai multe persoane din interior au început să arunce cu pietre. Una dintre pietre a spart un geam al mașinii, Daniel Bodnar a fost rănit în zona feţei de cioburi.
Victima s-a îndreptat cu mașină spre Spitalul Fălticeni, înainte că politia să ajungă la locul sesizării. Ulterior a fost redirecționat spre Spitalul Județean Suceava pentru a se stabili dacă are leziuni oculare, scria la acea vreme Monitorul de Suceava.
Din informațiiile de la acea vreme, acuzată de aruncatul cu pietre ar fi fost o rudă și încă o persoană. Nu și
Controale al Poliției și Gărzii Forestiere la gaterul din Mălini unde a fost atacat Daniel Bodnar. Amendă de 15.000 de lei și lemn confiscat în valoare de peste 43.500 de lei
În perioada 10-14 decembrie 2020, o echipă din cadrul Biroului Delicte Silvice al IPJ Suceava, în baza planului de acțiune Scutul Pădurii 2020, a efectuat un control la SC Transilis Forest SRL, în colaborare cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Suceava.
În urma verificărilor s-a constatat că societatea a expediat din depozitul societății cantitățile de 4,45 mc lemn rotund rășinoase și 59,57 mc cherestea rășinoase fără avize de însoțire a materialelor lemnoase, aspecte care au rezultat în urma efectuării balanței dintre stocul scriptic și cel faptic.
În calitate de operator economic nu a îndeplinit obligația de a verifica veridicitatea codului unic precum și data, ora, minutul și secunda prin interogarea aplicației SUMAL, la momentul efectuării recepției în depozitul societății.
Având în vedere cele constatate s-a procedat la sancționarea contravențională a SC Transilis Forest SRL, cu amendă în cuantum de 15.000 lei, conform art. 19 alin. 1, lit. b și conform art. 19, alin. 6, lit. l din Lg. 171/2010, iar în baza art. 19 alin.1 din Lg. 171/2010 a fost luată și măsura complementară de confiscare a cantităților de de 4,45 mc lemn rotund rășinoase și 59,57 mc cherestea rășinoase, în valoare totală de 43.596,23 lei, aspecte consemnate procesul verbal din 14.12.2020.