Durere fără margini într-o familie din Dolhasca, Bărbatul s-a stins din viață în brațele soției. Aceasta a solicitat sprijinul cadrelor medicale după ce soțului i s-a făcut rău și este inconștient însă procedura de resuscitare s-a dovedit a fi inutilă.
Acum familia se pregătește de înmormântare.
Ieri, orele 14:10, Poliția Orașului Dolhasca a fost sesizată de către lucrători din cadrul SAJ Fălticeni cu privire la faptul că în urma unui apel prin SNUAU 112 s-au deplasat la locuința lui P.D. de 59 ani, din oraș Dolhasca, ocazie cu care au constatat decesul acestuia.
Echipa opertativă s-a deplasat la fața locului, ocazie cu care s-a constatat faptul că la locuința lui P.D. de pe raza orasului Dolhasca, sat Probota era prezent un echipaj SMURD Dolhasca și două echipaje SAJ Fălticeni care s-au prezentat la fața locului în urma uni apel cu privire la faptul că soția a sesizat faptul că acesta este inconștient. În cauză, echipajele medicale au procedat la resuscitarea numitului Pîrlea Dumitru, însă după efectuarea procedurilor s-a constatat decesul acestuia de către medicul specialist..
În cauză nu sunt suspiciuni cu privire la comiterea vreunei fapte prevăzută de legea penală.
Organele de anchetă au dispus prin ordonanță efectuarea autopsiei medico-legale și efectuarea cercetării la fața locului însoțiți de către un tehnician criminalist.
În cauză s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul infracţiunii de „ucidere din culpă” faptă prev. şi ped. de art.192 al 1 din CP, dosarul urmând a fi soluţionat procedural prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

