Un accident rutier rutier s-a petrecut în această noapte pe DN 28, km 31+300, pe raza localității Războieni, județul Iași. Un autocar a acroșat un autoturism staționat și a derapat în decor. Cauze probabile – neadaptarea vitezei la condițiile de drum și cauciucuri față uzate.

Pe sectorul respectiv se circulă în condiții de iarnă, carosabilul fiind acoperit cu strat de zăpadă de aprox. 1 cm. Nu s-au înregistrat victime, iar pasagerii au fost preluați de un alt autocar, traficul desfășurându-se pe ambele sensuri.

În continuare, în zonă ninge slab, cu ușor viscol la sol și temperaturi situate sub pragul de îngheț (-3 grade), pe fondul atenționării meteo Cod galben de vreme nefavorabilă. Echipele DRDP Iași acționează cu lamă și material antiderapant pentru asigurarea traficului.

Circulați cu atenție și cu echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru sezonul de iarnă!
sursa:DRDP Iași