Cu mare bucurie în suflete vă anunțăm că, deși nu suntem vrednici de darurile sfinților, iată că Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul ne vine în ajutor în această perioadă de răstriște pentru Biserica lui Hristos și ne întărește. Vom relata două situații recente prin care sfântul nostru iubit ne-a arătat că nu suntem în înșelare și că lucrarea Sfântului Sinod este în concordanță cu Pronia Cerească.
1. Vedenia unui părinte de la Mănăstirea Slătioara
Părintele care a avut această vedenie ne-a rugat să nu fur
nizăm identitatea acestuia în spațiul public, așa că o să respectăm decizia sa, pentru a nu crea probleme nimănui. Vrem doar să menționăm că este slujitor al Sfântului Altar, prin urmare, se apropie și se împărtășește cu Sfintele Taine ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos săptămânal.
Într-o noapte, înainte de începerea Postului Mare și înainte de a începe lucrarea Sfântului Sinod cu privire la situația fostului mitropolit, Sfântul Ierarh Glicherie s-a arătat în vis acestui părinte. Se făcea că la sfârșitul slujbei utreniei, săvârșită în biserica veche a Mănăstirii Slătioara, părintele a stins lumânările din sfântul locaș și se îndrepta înspre ieșire. Când a ajuns în dreptul raclei cu moaștele Sfântului Ierarh Glicherie, deodată, sfântul a ieșit din raclă, însângerat și plin de vânătăi pe chip, semn că ar fi fost bătut/chinuit de cineva. De asemenea, avea hainele ponosite și rupte. În mână avea un toiag de lemn în care se sprijinea. Părintele menționează că imaginea sfântului a fost una foarte clară, fiind asemenea unei fotografii vechi pe care o avea el acasă cu sfântul ierarh. La vederea acestui chip înfricoșător, părintele a afirmat că s-a speriat un pic, chiar dacă era în vis, pentru că nu-l văzuse niciodată pe sfânt așa ponegrit. Deodată, sfântul și-a îndreptat privirea înspre părinte și i-a afirmat: ”Părinte, uite ce mi-au făcut Vlasie cu ai lui! Vezi ce am ajuns? M-au bătut, și-au bătut joc de mine!”. Monahul, la auzul acestei afirmații, a început să plângă. Imediat după aceasta, sfântul Glicherie a lovit cu toiagul în podeaua bisericii și s-a cutremurat pământul, afirmând ”Gata! Până aici! Îi ajunge!”, moment în care părintele s-a trezit din vis.
Iată, așadar, iubiților credincioși, dacă v-ați îndoit vreodată că deciziile Sfântului Sinod au fost greșite sau că Sfântul Glicherie nu lucrează și nu este viu, v-ați înșelat; și slavă lui Dumnezeu că avem și confirmarea Sfântului Ierarh Glicherie că suntem pe calea cea bună. Vă rugăm, deci, sporiți rugăciunile particulare și încercați să ajungeți cât mai des la slujbele Bisericii. Încercați să lepădați grija lumească la ușa Bisericii și încercați să trăiți cu adevărat ortodoxia și rugăciunea.
2. Vedenia unei fetițe din parohia Oglinzi
O doamnă ce aparține de parohia Oglinzi, în urma problemelor ce s-au iscat acolo, a intrat în polemici și contradicții cu sora sa pe tema neascultării față de deciziile Sfântului Sinod. Așadar, doamna respectivă a încetat să participe la slujbele săvârșite de fostul preot paroh, care la acel moment era oprit din slujire, în timp ce sora acesteia a mers în continuare la slujbele respective, împărtășind ideile fostului preot. Dar iată că Dumnezeu nu rabdă la nesfârșit pe cei care-și bat joc de el, și, într-o seară, fetița respectivei creștine care a continuat să ”propovăduiască” ideile fostului preot, a avut un vis foarte urât și s-a trezit afirmând: „mama, ai murit, mama!”. Femeia, speriată fiind de ceea ce a afirmat fetița și crezând că este un simplu vis, s-a dus lângă fetiță și i-a spus că nu a murit și că e acolo cu ea. Copilul a afirmat: ”am visat că ți-a dat părintele să mănânci ceva, ceva cu pene!..și ai murit, mama!”. ”Cum, eram moartă?”, întreabă mama ei. ”Da, mama, erai moartă!” i-a răspuns din nou fetița. Iată iubiți credincioși ce înseamnă săvârșirea Sfintei Liturghii cu nevrednicie: osândă și foc veșnic.
Dacă ar fi zis fetița că i-a administrat pâine și vin poate nu era așa clară nulitatea tainelor, dar iată, pentru viața și cinstea aceasta vremelnică, fostul părinte Petru a avut curajul orb să calce porunca lui Dumnezeu, îndrăznind la cele de neatins și înfricoșătoare, despre care zice dumnezeiescul Apostol că îngerii doresc să privească, iar el, nevrednic fiind, s-a încumetat să le sfințească, iar în loc de Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, care ne tămăduiește sufletele și trupurile și prin Ele ne facem frați întru El, acestea s-au prefăcut în ”ceva cu pene”. Aveți grijă mare iubiților credincioși, nu vă lăsați înșelați de tot ceea ce vedeți și auziți pe internet. Asumați-vă odată pentru totdeauna că ceea ce s-a stabilit de sfinții părinți prin sinoadele locale și ecumenice a fost confirmat și insuflat de Darul lui Dumnezeu. Totodată, s-a demonstrat că Biserica nu este condusă de către un singur om, ci de către un sobor/sinod, prin intermediul căruia Duhul Sfânt lucrează continuu.
3. Vedenia unei monahii din cadrul BOSVR
În una din nopțile ce au urmat după caterisirea fostului mitropolit, una din monahiile bisericii noastre a avut un vis mai aparte și anume: era prin curtea mănăstirii de maici din localitatea Buda și, pe neașteptate, vede o turmă mare de oi trecând prin fața mănăstirii. Maica ieșit în fugă la poartă și a realizat că mergeau înspre Sfânta Mănăstire Slătioara, dar totuși nu reușea să distingă capetele turmei, însemnând astfel că erau foarte numeroase. Monahia ne-a povestit că erau niște oi foarte frumoase, cu lâna curată și cu un colorit special al acesteia. În mintea ei, văzând acest lucru, s-a întrebat ce ar putea fi cu această turmă, de unde vin și unde se duc. Deodată, a auzit o voce care i-a răspuns întrebărilor: ”aceste oi se duc la Slătioara. Au făcut parte din turma lui Vlasie, dar acum merg la Slătioara”, însemnând astfel că toți cei ce au fost păstoriți de fostul mitropolit s-au îndreptat înspre Mănăstirea Slătioara, unde Sfântul Sinod s-a întrunit și a stabilit și noul mitropolit. Îi așteptăm înapoi cu dragoste și pe cei care încă, din neștiință sau din prea multă evlavie față de fostul mitropolit, nu s-au întors din înșelarea la care au participat și sperăm că aceste visuri v-au dat de gândit în ceea ce privește problema actuală cu care ne confurntăm.
Pe această cale vrem să le mulțumim părintelui slujitor al Mănăstirii Slătioara, monahiei și creștinei noastre că au avut curajul să mărturisească aceste întâmplări și nădăjduim că Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul, prin mijlocirea sa la tronul Dumnezeirii, îi va ajuta să se facă moștenitori Împărăției cerești.
Din păcate, fostul mitropolit s-a încrezut în înțelepciunea sa, în mijloacele lumești, în loc să nădăjduiască deplin în mila și în ajutorul lui Dumnezeu, în puterea Adevărului lui Hristos, și să-și aleagă armele curăției, mărturisirii și a răbdării – armele credincioșilor, prin care Biserica este împodobită și reînnoită veșnic, iar nu prin bucuriile vieții. Mijloacele de luptă lumești fiind nepotrivite pentru un creștin, Apostolul Pavel renunță cu desăvârșire la ele și le condamnă. Acesta pedepsește până și umbra ipocriziei (Galateni 2: 11-14) și le poruncește tuturor creștinilor să renunțe la minciună și ”să grăiască adevărul fiecare cu aproapele său” (Efeseni 4: 25; Coloseni 3:9).
Sfântul Sinod, dacă ar fi refuzat să participe la conducerea Bisericii (lucru pe care l-a făcut fostul mitropolit), ar fi însemnat că și-ar fi părăsit Biserica în vremea necazurilor, lăsând loc dușmanilor să atace Sfânta și nepătata Biserică (Efeseni 5:27). Prin aceasta am fi comis păcatul nepăsării față de necazurile și suferințele Bisericii, fără ca noi să ne fi asumat responsabilitatea față de viața bisericească. Sfântul Apostol Pavel arată la el însuși atât o dorință arzătoare de a fi unit prin moarte cu Hristos în locașurile cerești, cât și de a viețui în trupul pătimitor pentru câștigul turmei sale (Filipeni 1:21-26). Dar dacă conducătorul și-a continuat cu încăpățânare planul, ne-am depărtat de el ca Biserică în întregime, deoarece episcopatul are dreptul și întemeierea să-l lipsească de autoritatea în care l-a îmbrăcat pentru a zidi și nu pentru a distruge viața Bisericii(II Corinteni 10:8). Un om fără voință și care nu este ferm, nu poate călăuzi viața bisericească în vremurile noastre.
Noi nu am creat o nouă schismă și nu am rupt unitatea Bisericii, ci am fugit împreună cu turma pe care o conducem de subtilele capcane ale posibilelor probleme și erezii cu care fostul mitropolit ne-ar fi putut afecta curăția și libertatea Bisericii, ”ca să nu pierdem pe nesimțite, încetul cu încetul, libertatea pe care Domnul nostru Iisus Hristos, Izbăvitorul tuturor oamenilor, ne-a dat-o ca un dar prin propriul Său sânge” (Canonul 8, al treilea Sinod Ecumenic).
Așadar, nu înjosiți Sfânta Biserică, nu îi murdăriți veșmintele curate și imaculate. Biserica poate să fie supusă necazurilor exterioare, persecuțiilor și situațiilor dificile, dar nu poate renunța la libertatea și demnitatea ei duhovnicească. Dimpotrivă, în necazuri strălucește încă și mai mult și este necontenit reînnoită (Corinteni 4: 16-17). Așa este legea vieții duhovnicești, atât a fiecărui creștin în parte, cât și a întregii Biserici a lui Hristos; și, din acest motiv, noi înțelegem necazurile ca fiind mila lui Dumnezeu, pentru că Domnul îi încununează pentru ele pe robii Săi credincioși (Corinteni4:17). Dar Biserica nu va fi niciodată de acord cu degradarea acesteia, cu călcarea în picioare a libertății ei lăuntrice.
Chiar dacă în mișcarea fostului mitropolit nu ar fi fost nimic nelegiuit cu privire la Biserică, tot ar fi fost necesar să fie respinsă din singurul motiv că, fără a fi îmbunătățit starea exterioară a Bisericii, pe care s-a prefăcut că o îmbunătățește, a stârnit mare tulburare și scandal în rândul majorității credincioșilor. Mai degrabă să mergem în exil și în temniță, dar să păstrăm sufletele oamenilor lui Dumnezeu care ne-au fost încredințate nouă; deoarece cu toții vom da un mare răspuns pentru pierzarea copiilor noștri. ”Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18:7). ”Drept aceea, să urmărim cele ale păcii și cele ale zidirii unuia de către altul” (Romani, 14: 15-20). ”Nu fiți piatră de poticnire nici iudeilor,nici elinilor, nici Bisericii lui Dumnezeu, precum și eu plac tuturor în toate, necăutând folosul meu, ci pe al celor mulți, ca să se mântuiască ”(I Corinteni 10:24, 32-33). Aceasta este regula obligatorie pentru toți păstorii Bisericii: să nu caute folosul lor, ci folosul celor mulți, ca să poată fi mântuiți. Încercăm pe cât posibil să ne asumăm și să respectăm această regulă, pentru ca toți să avem parte de Împărăția Cereacă, Amin!
sursa:manastireaslatioara.ro
