Primăria comunei Mălini a lansat un avertisment public dur destinat proprietarilor a două vehicule prinse că au descărcat ilegal deșeuri în apropierea stației de epurare din localitate. Autoritățile locale le solicită acestora să strângă gunoaiele imediat, în caz contrar riscând amenzi de zeci de mii de lei și dosare penale la Garda de Mediu.
Ce riscă cei care au abandonat deșeurile. Reprezentanții Unității Administrativ-Teritoriale (UAT) Mălini au somat public proprietarii celor două vehicule identificate să ridice deșeurile „în cea mai scurtă perioadă de timp”.
Dacă aceștia nu se vor conforma de urgență, primăria va aplica maximum de sancțiuni legale:

Sancțiuni contravenționale directe din partea autorităților locale.
Sesizarea Gărzii de Mediu și a organelor de poliție.
Amenzi drastice, care conform OUG 92/2021 pot ajunge până la 20.000 de lei pentru persoane fizice și 70.000 de lei pentru firme.

