SĂNĂTATE

UE aprobă primul vaccin împotriva virusului respirator sinciţial, care provoacă infecții respiratorii severe

Autoritățile europene de reglementare au aprobat primul vaccin din regiune împotriva virusului sincițial respirator (VSR), care provoacă anual mii de decese.

Vaccinul, denumit Arexvy, este fabricat de producătorul britanic de medicamente GSK și este conceput pentru a proteja persoanele cu vârsta de 60 de ani și peste, scrie Reuters.

Virusul sincițial respirator provoacă în mod obișnuit simptome asemănătoare răcelii, dar este una dintre principalele cauze ale pneumoniei la copiii mici și la persoanele în vârstă.

Structura moleculară complexă a virusului și preocupările legate de siguranța încercărilor anterioare de vaccinare au împiedicat eforturile de a dezvolta cu succes un vaccin, de când virusul a fost descoperit pentru prima dată în 1956.

Aprobarea de miercuri de către Comisia Europeană, care urmează unei aprobări recente din partea Agenției Europene pentru Medicamente, vine la aproximativ o lună după ce autoritatea americană de reglementare în domeniul sănătății a dat undă verde Arexvy.

Disponibilitatea vaccinului în Europa va depinde de recomandările naționale și de discuțiile privind rambursarea, dar primele doze sunt așteptate în această toamnă, înainte de sezonul 2023/2024 al VSR, a precizat miercuri producătorul britanic de medicamente GSK.

În Europa, VSR duce la peste 270.000 de spitalizări și aproximativ 20.000 de decese în spital la adulții de peste 60 de ani în fiecare an.