INTERNAȚIONAL

Ucraina nu va recunoaște ajutorul militar al SUA drept datorie, afirmă Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că țara sa nu va considera ajutorul militar oferit de Statele Unite drept o datorie.

„Am primit din partea SUA un proiect al unui nou acord privind resursele minerale, care este un document complet diferit față de acordul-cadru anterior. Suntem recunoscători pentru sprijin, dar acesta nu este un credit”, a subliniat liderul ucrainean.

Întâlnire restrânsă cu Franța și Marea Britanie

Zelenski a anunțat, de asemenea, organizarea unei întâlniri într-un cerc restrâns cu reprezentanți ai unor țări-cheie, „care sunt 100% pregătite să trimită un contingent pe teritoriul Ucrainei”. „Nu toți vor veni, invităm un grup restrâns: Franța, Marea Britanie și Ucraina vor fi cu siguranță prezente. Este, să spunem, un triunghi”, a explicat președintele. Întâlnirea este programată să aibă loc în cursul acestei săptămâni.

Dovezi ale încălcării armistițiului de către Rusia

Într-o altă declarație, Zelenski a menționat că ministrul apărării, Rustem Umierov, va transmite reprezentanților SUA dovezi concrete privind încălcarea de către Rusia a armistițiului.

„Avem nevoie de reacții clare din partea partenerilor noștri, în special a Statelor Unite, pentru a demonstra că încălcările Rusiei nu vor rămâne fără consecințe”, a adăugat președintele.