ACTUALITATENAȚIONAL

Turistă accidentată, luată de pe vârful muntelui cu elicopterul SMURD

O turistă de 54 de ani a alunecat pe o potecă de munte și a suferit un traumatism la piciorul stâng. Femeia nu a mai putut merge, motiv pentru care a fost dusă la spital cu ajutorul unui elicopter SMURD.

Conform datelor publicate pe pagina Salvamont Maramureş, femeia a alunecat şi a suferit un traumatism la piciorul stâng, astfel că nu se mai poate deplasa.

Salvatorii montani se îndreaptă către locul incidentului pentru a-i acorda acesteia primul ajutor, urmând să o evacueze folosind o targă şi tehnici de coardă, în condiţiile în care zona este abruptă, iar accesul dificil.

În sprijin pentru preluarea victimei a fost solicitat şi elicopterul SMURD de la Jibou, deoarece evacuarea persoanei accidentate până unde aceasta poate fi preluată de un echipaj medical terestru durează aproape trei ore, arată sursa citată.