Turcia, Bulgaria și România vor semna în ianuarie un acord privind minele care plutesc în Marea Neagră, a anunțat, sâmbătă, ministrul turc al Apărării, anunță Mediafax.
Turcia, România și Bulgaria intenționează să semneze în ianuarie un acord privind îndepărtarea minelor care plutesc în derivă în Marea Neagră ca urmare a războiului din Ucraina, a declarat sâmbătă ministrul turc al Apărării, Yasar Guler, potrivit Reuters.
Reprezentanții Turciei, României și Bulgariei s-au întâlnit cu oficiali din Georgia, Polonia și Ucraina în aprilie 2022 pentru a discuta despre eliminarea minelor. Apoi, miniștrii Apărării din cele trei țări au purtat discuții despre plan la o reuniune NATO la Bruxelles în octombrie și la Ankara în noiembrie
Guler a spus că inițiativa va include deocamdată doar Turcia, România și Bulgaria, iar miniștrii apărării din aceste țări au planificat să organizeze o ceremonie de semnare la Istanbul pe 11 ianuarie.
„Navele noastre de deminare vor efectua patrulări constante până la punctul în care se termină granițele maritime ale României”, a explicat ministrul turc. În paralel, Marea Britanie a anunțat luni că va transfera două nave de vânătoare de mine ale Marinei Regale către Marina ucraineană, potrivit stiripesurse.ro.