Trenul internaţional IRN 347 care circula pe ruta Curtici – Bucureşti Nord a rămas blocat între staţiile Rupea şi Racoş pentru mai bine de o oră. Această situaţie a fost cauzată de deraierea unui boghiu al celui de-al treilea vagon al trenului pe un tronson de cale ferată unde viteza de circulaţie este limitată la 30 de kilometri pe oră din cauza temperaturilor extrem de ridicate.
Trenul a plecat din Viena aseară și a intrat în țară prin Curtici cu o întârziere de 34 de minute față de ora programată de 4:14. Această întârziere s-a mărit până la 93 de minute până la Deva. La Sighișoara, întârzierea a fost redusă la 82 de minute conform datelor publice ale Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA.
Trenul internațional, care avea în compunere șase vagoane, a deraiat pe când circula 25 km/oră între Rupea și Racoș, pe Magistrala 300, pe o zonă cu restricție de 30 km/oră. Al treilea vagon după locomotivă, un vagon seria 2190, cu frână pe disc, tip Corail, a deraiat cu un boghiu, au precizat sursele Club Feroviar.
În urma incidentului, un al doilea tren de călători este nevoit să staţioneze, în condiţiile în care în zona respectivă este deschis circulaţiei doar un fir de cale ferată.
„Evenimentul feroviar s-a produs pe firul I, între staţiile Rupea şi Racoş, la km 237+400, interval feroviar pe care se circula cu restricţie de viteză de 30 km/h.
Precizăm faptul că firul II Rupea – Racoş este închis permanent pentru lucrări de reabilitare, traficul feroviar pe intervalul respectiv fiind trasat doar pe firul I.
La momentul actual un alt tren de călători este oprit temporar, este vorba despre trenul IRN 532 care a ajuns la ora 13.10 în Rupea şi va staţiona până la redeschiderea firului I, Rupea – Racoş” se arată într-un comunicat dat publicităţii de Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.
Oficialii CFR dau asigurări că personalul feroviar de specialitate şi echipele de intervenţie vor acorda „tot suportul tehnic necesar operatorului naţional CFR CĂLĂTORI pentru repunerea vagonului pe şină si retragerea garniturii din linie curentă”.
Cei aproximativ 200 de călători din trenul IRN 347 vor fi preluați cu patru autocare, puse la dispoziție de operatorul național, până în stația Brașov, de unde vor pleca spre București cu alte garnituri care circulă pe relația Brașov – București Nord.