Exemplu de urmat. Trei localnici din Bivolărie au cedat din teren pentru a lărgi intersecția de drumuri. Aceasta era foarte necesară întrucât obstrucționa intervenția autospecialelor ISU și a mașinii de dezăpezire. Primarul orașului, Vasile Iliuț a mers personal în câteva rânduri pe Strada Zorilor din Bivolărie, orașul Vicovu de Sus unde a purtat discuții cu cei trei gospodari.
,, Intersecția de pe strada Zorilor era foarte ingusta si nu puteau interveni mașinile de dezăpezire dar li autospecialele de intervemție ale pompierilor militari . Ceea ce au făcut cei trei localnici este un exemplu de bun urmat pentru toți gospodarii din oraș și nu numai. Domnul Chirilă Ilie a acceptat ca gardul să fie dat jos și să se intre puțin în teren pentru ca intersecția să fie lărgită. Nu pot decât să îi mulțumesc. Un alt localnic, George Mandici care a căzut de acord să ne dea din terenul lui pentru a lărgi aceeasi intersecție. Și Costea Petru, consilier în Consiliul Local Vicovu de Sus a fost de asemenei de acord să dea din bucata de pamant de langa casă. Dânsul s-a dat exemplu chiar mai ales că fiind ales local inițiativele trebuie să înceapă de la noi, să fim exemplu pentru ceilalți. Toți cei trei gospodari sunt un exemplu pentru noi toți, familii care înțeleg utilitatea unui drum deși, ei sunt la intrarea de stradă dar de gestul umanitar al lor beneficiază și alți localnici care locuiesc în această zonă. . Sunt un exemplu pentru toți localnicii și nu pot decât să le mulțumesc și să dea Dumnezeu sănătate,, arată edilul Vasile Iliuț.
Ce alte priorități are în atenție primarul PNL al orașului Vicovu de Sus
Pistă de bicicletă pe o lungime de 25 km și 18 km de șosele modernizate. Primarul orașului Vicovu de Sus, Vasile Iliuț a anunțat noi proiecte pentru comunitatea locală. Edilul susține că în lucru se află depunerea la finanțare prin Programul Regional componenta 4 un proiect pentru modernizarea a 18 km de șosele care deservesc transportul public local. Tot pe aceeași componentă se dorește amenajarea și modernizarea a 10 km de trotuare. ,, Având în vedere faptul că deja în momentul de față suntem în procedură de atribuire a serviciilor de execuție aferente a trei proiecte de finanțare prin planul de reziliență pentru amenajarea a 25 km de pistă de bicicletă. Aceasta va avea traseul pe principalele trei străzi din localitate: Calea Cernăuți, Șoseaua Stefan cel Mare și Calea Bucovinei. Pe latura opusă pistei de bicicletă vom amenaja și trotuarele pentru că este o condiție impusă inclusiv de cei de la Serviciul Rutier Suceava pentru siguranța traficului pietonal nu doar rutier,, arata Vasile Iliuț.
Inființarea a două săli de sport și modernizarea Casei Memoriale,, Ion Nistor,,
Edilul orașului are în prioritate și modernizarea învățământului la toate disciplinele. După achiziția de table, administrația locală vrea să înființeze două săli de sport. ,, În acest sens, pe componenta 3 a Programului Regional -invățământ se lucrează la elaborarea a două proiecte pentru înființarea a două săli de sport la Școala Gimnazială nr 2 si 3 din Vicovu de Sus și dacă apelul de proiecte ne va mai permite,urmărim să aplicăm și pentru amenajarea unei baze sportive chiar in apropierea campusului. Luna trecuta am aprobat in Consiliul Local un proiect prin care dorim să amenajaăm un teren de joc cu gazon sintetic pe o suprafață de 7000 mp. Acest teren va fi amenajat cu bani de la bugetul local. Din păcate celălate investiții legate de anexe cum ar fi vestiar, tribună etc nu ni le putem la finanțare locală însă vom căuta să aplicăm la finanțări pe proiecte,, susține edilul Vasile Iliuț. Primăria are în atenție și componenta 6 a Programului Regional-eficiență termică. ,,Avem posibilitatea să reabilităm Casa Memorială ,,Ion Nistor și Cămicul cultural din centru localității care este în stare de degradare. Vrem ca acestei instituții de cultură să îi dăm chiar și o cu totul altă destinație , în sensul că ar putea fi ceva și dedicat mai mult elevilor licelui 😮 aulă sau o sală de conferințăun spațiu dedicat învățământului,, a mai precizat primarul Vasile Iliuț.