ACTUALITATEULTIMA ORĂ

Trei copii au ajuns la spital în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament

Trei copii din municipiul Suceava au ajuns la spital, miercuri, după ce în apartamentul în care se aflau a izbucnit un incendiu cauzat de un aparat de gătit lăsat nesupravegheat, a informat ISU Suceava.

La faţa locului au intervenit militari de la Detaşamentul de Pompieri Suceava cu o autospecială de stingere, o autoscară mecanică, o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava, pentru localizarea şi lichidarea incendiului izbucnit într-un apartament dintr-un bloc de locuinţe, situat în municipiul Suceava, pe strada Victoriei.

Potrivit ISU Suceava, la sosirea echipajelor de intervenţie incendiul se manifesta cu degajări de fum, de la o tigaie uitată pe aragazul pornit.

De asemenea, trei minori erau evacuaţi din apartament şi au fost preluaţi de echipajele SMURD şi SAJ.

După acordarea primului ajutor medical, cei trei copii au fost transportaţi la spital.

Au ars grăsimi aflate în tigaia de pe aragaz şi s-au degradat elemente de mobilier, electrocasnice şi finisaje interioare.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost flacără provenită de la un aparat de gătit lăsat nesupravegheat.