NAȚIONALPOLITIC

Trei candidaturi la prezidențiale contestate

Curtea Constituţională a României dezbate, sâmbătă, contestaţiile privind candidaturile lui Mircea Geoană, Diana Iovanovici-Şoşoacă şi Nicolae Ciucă pentru funcţia de preşedinte al României, potrivit unui comunicat de presă.

„Azi, 4 octombrie 2024, pe rolul CCR au fost înregistrate contestații cu privire la candidaturi pentru funcția de Președinte al României, respectiv Mircea Dan Geoană, Diana Iovanovici-Șoșoacă, Nicolae-Ionel Ciucă. În vederea soluționării acestora în termen legal, a fost stabilită o ședință de judecată pentru sâmbătă, 5 octombrie 2024. Ulterior ședinței, CCR va emite un comunicat de presă”, transmite Curtea Constituțională.

Potrivit legii, Curtea Constituţională soluţionează contestaţiile în termen de cel mult două zile de la înregistrare. Dezbaterile au loc fără înştiinţarea părţilor, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, pe baza sesizării şi a celorlalte documente aflate la dosar.