Trasul clopotelor, metoda veche de combatere a vijeliilor si grindinei.Preotii au devenit comozi si nu mai recurg la aceste metode.Pai acum nici capii bisericilor nu se mai handesc ca ar trebui sa le reaminteaca preotilor sa traga clopotele in astfel de situatii. Cand mai toti monahii se gandesc la bogatie , diin aceasta nu ies bani iar cat priveste pagubele,credeti ca ii doare capul sau mai exista compasiune:
.Satele si orasele din județ sunt pline de biserici si inca se mai ridica dar sunt bune doar de incasat bani de la enoriasi. Lăcașurile de cult au devenit inghesuite de preoti care oficiază slujbe si care la sfârșitul slujbelor cer bani pentru tot felul de cauze insa atunci când e vorba de o cauză socială de dezaste, stau adapsotiti la casele lor. Preoți cu viluțe de lux, bolizi si preotese impopoțonate, cam acesta este tabloul majoritatii preoților care se perinda prin biserici.
Bătutul clopotelor într-o dungă era până odininioasă metoda tradițională prin care în satele românești se alunga norii aducători de grindină. Procedeul vechi rămâne o metodă eficientă de alungare a norilor puternici iar timp de secole, clopotul și-a dovedit eficiența înainte chiar de inventarea rachetelor antigrindină. Clopotul de regulă se trag când sunt nori mari, furtuni sau calamităţi,
Clopotele se mai băteau în trecut la inundaţii, incendii sau nori aducători de grindină. Potrivit istoricilor se mai băteau clopotele în dungă atunci când năvăleau tătarii, turcii sau alte naţii pornite după pradă. De asemenea, în cultura populară se crede că diavolul stârneşte furtuni pe care clopotele le pot împrăştia.
Clopotele mai aveau şi alte întrebuinţări: înscăunări la domnie, numiri în funcţii, avertizări de furtună şi vreme rea, orientează pe cei rătăciţi pe vreme rea, alungă dăunători precum animale de pradă, păsări şi insecte.
