Elevii din orașul Vicovu de Sus vor beneficia de condiții de transport moderne și ecologice, după ce autoritățile locale au recepționat două microbuze electrice noi, marca Mercedes. Vehiculele au fost achiziționate printr-un proiect finanțat din fonduri europene.
Noile microbuze vor deservi direct Școala Gimnazială Nr. 2 „Laura” și Școala Gimnazială Nr. 3 „Plai”. Scopul acestei achiziții este de a oferi copiilor un transport sigur către cursuri și de a reduce impactul asupra mediului înconjurător.
Cele două microbuze sunt în completarea sălilor de sport.
Investiția a fost realizată prin Programul Regional 2021–2027, în cadrul Priorității 6 – Educație. Proiectul este derulat prin Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est.



Primarul orașului, Vasile Iliuț a declarat că această achiziție face parte dintr-o strategie mai amplă de dezvoltare a localității și de modernizare a infrastructurii școlare, considerând investiția în educație drept o prioritate pentru viitorul comunității.
Infrastructura școlara,una din prioritățile administratiei locale
Acesta este un pas important pentru modernizarea infrastructurii școlare din Vicovu de Sus. Achiziția de microbuze electrice Mercedes reprezintă o îmbunătățire reală pentru comunitate, combinând siguranța elevilor cu protecția mediului.

