Un grav accident rutier soldat cu decesul unui bărbat a avut loc în noaptea de marți spre miercuri pe șoseaua de centură a municipiului Rădăuți.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Bucovina” al județului Suceava, alerta prin numărul unic de urgență 112 a fost primită în jurul orei 02:48. La fața locului au fost mobilizați de urgență pompierii militari de la Detașamentul Rădăuți cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, fiind sprijiniți de două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

La sosirea salvatorilor, un autoturism a fost găsit grav avariat, fiind răsturnat în afara părții carosabile, pe un câmp de la marginea drumului.
În apropierea mașinii distruse a fost identificată o victimă, un bărbat în vârstă de 32 de ani. Acesta fusese proiectat în afara habitaclului, fiind găsit în stare de inconștiență și fără funcții vitale.
Echipajele medicale și paramedicale au început imediat aplicarea manevrelor de resuscitare cardiopulmonară. Din nefericire, organismul tânărului nu a răspuns protocolului medical, fiind declarat ulterior decesul la fața locului.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele în care s-a produs autoaccidentarea mortală.

