GENERAL

Tragedie la Spitalul Cuza Vodă din Iași! Dr. Carmina Schaas a murit în timpul gărzii. Ar fi făcut infarct

Doliu uriaș în lumea medicală ieșeană! Asistent universitar doctor Carmina Schaas s-a stins din viață, în urma unui infarct în timp ce era de gardă și îngrijea pacienții. Aceasta a activat ca medic primar obstetrică-ginecologie la Maternitatea Cuza-Vodă din Iași.

Carmina Schaas, în vârstă de 58 de ani, a fost resuscitată timp de o oră, dar nu a răspuns manevrelor. Din păcate, inima ei nu a repornit, iar medicii au constatat decesul.

Asistent universitar doctor Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași Carmina Schaas a murit la vârsta de 58 de ani în urma unui infarct suferit în timp ce era de gardă, îngrijind pacienții. Precizăm că medicul Schaas nu era cunoscută cu afecțiuni cardiovasculare, motiv pentru care colegii sunt consternați de această pierdere, arata bzi.ro.