Două echipaje din cadrul Stație de Pompieri Panciu au intervenit cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, împreună cu două echipaje SAJ, la un accident rutier, produs pe DN2L, în localitatea Străoane, in care au fost implicate două autoturisme. În cele două autoturisme se aflau în total 5 persoane.
În urma impactului unul dinntre autoturisme a luat foc, din nefericire, forțele de intervenție nemaiputând face nimic pentru cele două persoane aflate în interiorul acestuia,scrie 24iasi.ro.
Celelalte trei persoane implicate au fost evaluate medical, două dintre ele, conștiente, cu politraumatisme, au fost transportate la spital, iar cea de-a treia refuzând transportul la o unitate spitalicească.