Tragedie cu patru zile inainte de Crăciun în Cornu Luncii. Doi frați au băut până au adormit. A doua zi unul a fost găsit decedat. Acum familia se pregătește de înmormântare. Ieri, dimineață lucrătorii de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Mălini au fost sesizați prin intermediul SNUAU 112 de către un bărbat din Com. Cornu Luncii, sat Sasca Nouă, cu privire la faptul că fratele său este în casă, nu respiră.
Cei doi , locuiau în comuna Cornu Luncii, sat Sasca Nouă, județul Suceava, în același imobil, însă camere diferite și consumau băuturi alcoolice în exces.
Ieri dimineață, unul dintr frați s-a dus în camera celuilalt , pentru a-l trezi, astfel a observat faptul că acesta nu respiră și a apelat SNUAU 112 pentru a cere sprijinul unei ambulanțe.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță care a constatat decesul și totodată s-a constatat faptul că acesta nu prezenta semne vizibile de violență.
Medicila Legata va efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului.
În cauză, se vor efectua cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de ,,ucidere din culpă” faptă prev. de art. 192 alin. 1 din Cod Penal, ce va fi soluționat de către lucrătorii din cadrul PP Cornu Luncii.