Tragedie. Bărbat găsit mort într-o mașină incendiată în parcarea Rulmentul, din Șcheia, Poliția a demarat cercetari. Miercuri, în jurul orei 12.00, un incendiu a fost semnalat la un autoturism aflat în parcarea “Rulmentul” din Șcheia.
La fața locului au intervin pompierii militari cu o autospeciala de stingere si cu echipajul SMURD-TIM (Terapie intensivă mobilă).
Incendiul a fost rapid lichidat dar, din nefericire, din interiorul mașinii a fost extras un bărbat, cu arsuri pe toată suprafața corporală. Acesta a fost declarat decedat.
Conform ISU, cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.