ACTUALITATE

Traficul la frontieră în data de 25 mai 2022

In data de 25.05.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 75.907 de persoane, dintre care 9.049 de cetăţeni ucraineni (în creștere cu 8,5% faţă de ziua precedentă).

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.343 cetăţeni ucraineni (în creștere cu 5,9%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.104 cetăţeni ucraineni (creștere cu 12,9%).

De la declanşarea acestei crize (24.02.2022), până la data de 25.05.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 1.028.341 cetăţeni ucraineni. De asemenea, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţară noastră 1.062.870 ucraineni.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România  prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare.

Măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei au fost dispuse și la granița terestră,  fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.

Rugăm cetățenii să se informeze doar din surse oficiale.