ACTUALITATEULTIMA ORĂ

Traficul la frontieră în data de 05 martie 2022 – ora 18.00

In data de 05.03.2022, în interval orar 00.00-18.00, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 67.535 de persoane, dintre care 22.725 cetăţeni ucraineni (în creștere cu 13 % faţă de acelaşi interval orar din ziua precedentă).

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în Romania 8.254 cetăţeni ucraineni (în creștere cu 26%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 12.839 cetăţeni ucraineni (creştere de 5 %).

Pe sensul de ieşire din România au efectuat formalităţile 63.003 de persoane, dintre care 16.703 cetăţeni ucraineni (ușoară scădere de 0,6%).

De la declanşarea acestei crize, până la data de 05.03.2022, ora 18.00, la nivel naţional, au intrat în România 218.573 cetăţeni ucraineni şi au ieşit 149.203 cetăţeni ucraineni.

În continuare, reiterăm faptul că polițiștii de frontieră sunt la datorie și în permanentă legătură cu partenerii instituționali, fiind dispuse toate măsurile necesare pentru asigurarea securităţii frontierelor României.

Rugăm cetățenii să se informeze doar din surse oficiale.

sursa:politiadefrontiera.ro