Una dintre cele mai cunoscute tradiții este a ramurilor de salcie. Credincioșii duc ramurile la biserică, în dimineața de duminică, unde vor fi sfinție de către preot. După terminarea slujbei fiecare participant va lua crenguțe de salcie acasă, pe care le va păstra într-un loc curat, de regulă lângă o icoană.
Această salcie se consideră că are puteri nebănuite și în vreme de necaz sau boală va fi de ajutor celui care o folosește.
Ramurile de salcie amintesc de ramurile de finic și măslin, ramuri cu care Mântuitorul a fost întâmpinat la intrarea in Ierusalim.
În ziua de Florii, multe gospodine coc atâtea pâini câți membrii are familia, însă sunt diferite, în funcție de vârstele celor din familie. Pâinile se împletesc din aluat de grâu și sunt ornate cu figurine sau cruci din același aluat. Pâinile se vor da de pomană celor săraci pentru a fi feriți de probleme și necazuri.
Altă tradiție a acestei sărbători este aceea că fetele să fiarbă apă cu busuioc. Fetele merg la miezul nopții să fiarbă apa și să o pregătească pentru a se spăla pe cap cu ea a doua zi, pentru a avea un păr frumos și strălucitor. Această apă o pun apoi la rădăcina unui păr înflorit, spunând: “Cât de frumos e părul înflorit, așa de frumoasă să fiu și eu; cum se uită oamenii la un păr înflorit, așa să se uite și la mine!”
Superstiții de duminica Floriilor
1. Așa cum va fi vremea de Florii, va fi și de Paște.
2. Dacă broaștele se aud cântând până la Florii, vara va fi frumoasă.
3. Nu trebuie să plantăm pomi în săptămâna dinaintea Floriilor, deoarece aceștia nu vor face fructe.
4. Nu trebuie să ne spălăm pe cap în această zi, altrfel vom albi și încărunți prematur.