Declarațiile integrale ale lui Eugen Tomac
Publicat acum 57 minute
- Suntem într-context internațional extrem de tensionat și plin de provocări. Avem o serie de urgențe ce izvorăsc din angajamentele pe care le are România în prezent: PNRR-ul, jaloanele și obligația de a îndeplini reformele necesare pentru ca România să-și poată lua banii pe care îi primește gratis
- de la Uniunea Europeană sau prin împrumut. Ultima cerere de plată este pe 30 septembrie.
- De asemenea, trebuie să fim pregătiți în această toamnă să facem prima tragere din programul SAFE.
- Avem obligația, pentru a transmite un semnal de responsabilitate, să pregătim –în termenii prevăzuți de lege – viitorul buget și-mi pun mari speranțe într-o judecată corectă, cinstită, în acord cu așteptările cetățenilor români, în colegii din Partidul Național Liberal, pentru a-mi da un vot de încredere.
- Presiunea este foarte mare, responsabilitatea față de țară este uriașă și îmi doresc ca partidele, dincolo de nemulțumirile lor sau așteptările lor legitime, să-mi acorde șansa de a oferi României un guvern competent, bine pregătit să facă față provocărilor cu care se confruntă România.
- Plec încrezător de la această întâlnire. Domnul Bolojan a început o serie de reforme importante, ele trebuie continuate și eu sunt pregătit să duc mai departe, cu foarte multă responsabilitate, acest drum pe care România merge în clipa de față.
- În ultimele 3 zile am avut zeci de întâlniri cu foarte multe persoane.
- Încerc să formez o echipă de oameni bine pregătiți din punct de vedere profesional pentru că, așa cum am anunțat, îmi doresc să merg în Parlament cu un Guvern de profesioniști, cu un guvern tehnic, nu unul politic; pentru că avem de luat o serie de decizii importante
- Trebuie să fim realiști, în același timp, să ținem cont de constrângerile pe care le are bugetul României în clipa de față, de țintele pe care le avem stabilite pentru deficit.
- Și aici trebuie să se știe clar că nu facem o concesie Comisiei Europene, ci este vital să ne punem ordine în bugetul național, astfel încât să avem mai mulți bani pentru salarii și pensii.
- Ca o subliniere suplimentară: un guvern tehnic, nu unul politic. Asta înseamnă miniștri, secretari de stat, prefecți fără carnet de partid.
- „Un guvern tehnic, nu unul politic. Asta înseamnă miniștri, secretari de stat, prefecți, fără carnet de partid”, asta a declarat Eugen Tomac că vrea.
Tomac spune că a avut o întâlnire „foarte bună” cu Boloja
„Am avut o discuție foarte bună cu conducerea Partidului Național Liberal”, a declarat Tomac, după ieșirea de la întâlnirea cu PNL

