EDUCAȚIEULTIMA ORĂ

Titularizare 2026 în Suceava: Prezență de aproape 90% la proba scrisă și zeci de candidați retrași din examen

Concursul național de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-a desfășurat în județul Suceava în 6 centre de concurs (6 locații diferite), acoperind un număr de 60 de discipline de examen, a anunțat inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, prof. Ciprian Anton 
Din totalul celor 1.490 de candidați înscriși, au fost validați cu drept de participare 1.454 de profesori. La ora începerii examenului (09:30), în sălile de concurs au fost prezenți 1.301 candidați, ceea ce reprezintă o rată de prezență ridicată, de 89,48%.
Pe parcursul desfășurării probei scrise, 74 de candidați au ales să se retragă din examen. Dintre aceștia, 72 au invocat motive personale, iar 2 s-au retras din motive medicale.
Examenul s-a desfășurat fără incidente majore: nu s-au înregistrat eliminări pentru fraudă sau tentativă de fraudă și nicio lucrare scrisă nu a fost anulată în centrele de concurs.
În total, în platforma digitalizată de evaluare au fost încărcate 1.227 de lucrări scrise ale candidaților suceveni.
„Procentul mare de prezență din acest an demonstrează interesul major și stabilitatea pe care profesorii suceveni o caută în sistemul de învățământ preuniversitar. Ne bucurăm că proba scrisă s-a derulat în condiții de deplină siguranță și corectitudine, fără incidente administrative sau cazuri de fraudă. Totul a fost scanat și încărcat digital în parametri normali, iar acum așteptăm evaluarea care va reflecta corect nivelul de pregătire al colegilor noștri”, a transmis inspectorul școlar general, prof. Nicolae-Ciprian Anton.