Poliţiştii de frontieră au confiscat un TIR încărcat cu ţigări de contrabandă în valoare de 1,5 milioane de euro, în urma unei acţiuni de amploare.”În data de 26.11.2022, ora 00.05, Poliţia de Frontieră a executat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile, în urma căreia a fost oprit, în localitatea Malovăț, un bărbat de cetățenie bulgară, de 47 de ani, la volanul unui ansamblu de autovehicule format din cap tractor și semiremorcă.
În urma efectuării controlului asupra semiremorcii, polițiștii de frontieră au descoperit cantitatea de 555.000 pachete țigări, fără marcaje fiscale.
Țigările, în valoare totală de 1.500.000 de euro și automarfarul au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări față de cetățeanul bulgar sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta -Turnu Severin pentru luarea unei alte măsuri preventive”, se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră.