Județul Suceava domină finala Competiției naționale „Destinația Anului 2026” cu 10 nominalizări. Este vorba despre: Ținutul Rarăului la categoria „Tărâmuri fermecate”; Țara Dornelor la categoria „Tărâmuri fermecate”; Cetatea de Scaun a Sucevei la categoria „Sanctuare ale istoriei”; Muzeul Național al Bucovinei (Suceava) la categoria „Tărâmul cunoașterii”; Cacica la categoria „Sate de poveste”; Ciocănești la categoria „Sate de poveste”; Centrul Muzeal „Cazinoul Băilor” (Vatra Dornei) la categoria „Landmarks”; Vatra Dornei la categoria „Stațiuni turistice”; Complex Agrement Ariniș (Gura Humorului) la categoria „Joacă și adrenalină”; Suceava la categoria „Orașe care inspiră”.
„Destinația Anului 2026 a intrat în linie dreaptă, iar județul Suceava confirmă încă o dată că este lider în turismul românesc. Zece obiective și localități din inima Bucovinei s-au calificat în marea finală, acoperind aproape toate categoriile competiției, de la istorie și cultură, până la aventură și peisaje naturale de vis”, se arată într-o informare transmisă de biroul de presă al Consiliului Județean Suceava.
Toate cele 10 destinații din județul Suceava pot fi votate în finală. Iar începând de marți, 7 aprilie, publicul are puterea de a decide câștigătorii. Votul este deschis pe platforma oficială și reprezintă o oportunitate unică de a pune județul Suceava pe podiumul excelenței turistice naționale. „Sunteți invitați să votați „Ținutul Rarăului” la categoria „Tărâmuri fermecate”, dar și celelalte destinații preferate din Bucovina, până pe 25 aprilie 2026”, se mai arată în sursa citată.
Cu această ocazie, CJ Suceava a lansat un apel la mobilizare pentru destinațiile din județul Suceava. „Succesul acestor destinații depinde acum de implicarea fiecăruia dintre noi. Votul publicului este esențial, având o pondere importantă în stabilirea câștigătorilor, alături de punctajul acordat de juriul de experți și de cercetările de piață. Această listă impresionantă de finaliști este dovada valorii incontestabile a patrimoniului nostru și a muncii depuse de comunitățile locale în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava. Suceava are 10 motive de a urca pe podiumul prestigioasei competiții. Vă invităm pe toți să votați destinațiile Bucovinei!”, se mai arată în informarea transmisă de biroul de presă al CJ Suceava
Cei care doresc să își exprime votul, o pot face accesând pagina de internet https://www.destinatiaanului.ro/competitia/voteaza și alegând destinațiile favorite din județul Suceava la fiecare categorie anterior menționată. Pentru validarea votului, trebuie să fie alese minimum 5 categorii, dar se poate vota numai o singură destinație la fiecare categorie.
Potrivit aceluiași comunicat, videoclipul Ținutul Rarăului este finalist și la categoria „Cea mai bună promovare”, cu precizarea însă că de această dată este vorba de o categorie în care publicul nu poate vota.

