ACTUALITATELOCALULTIMA ORĂ

Tineri de care trebuie să fim mândri. Au fost premiați de Poliția Suceava

6 adolescenți cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani, au fost premiați de către polițiști pentru spiritul civic dovedit și implicarea în identificarea și prinderea autorului unei tâlhării.
La data de 10.05.2026, în jurul orei 15:00, un bărbat a reclamat prin SNUAU 112 faptul că unei persoane de sex feminin i s-a furat geanta pe stradă.
La fața locului s-a deplasat o patrulă de poliție din cadrul Secției de Poliție Burdujeni, care au cosntatat următoarele:
La fața locului au identificat persoana vătămată stabilind că se numește Ciornei Aurica din mun. Suceava în vârstă de 80 ani. Aceasta a declarat faptul că în timp ce se afla pe str. Rarău în proximitatea bl. 13b, la un moment dat a apărut o persoană de sex masculin înâlțime 1.80 metri, care i-a smuls geanta de pe umăr. În acel moment persoana vătămată a prins de geantă, însă a căzut la pământ și s-a lovit în zona capului.
În proximitate se aflau mai mulți minori cu vârste cuprinse între 13 – 17 ani care au observat momentul când persoana de sex masculin i-a smuls geanta de pe umăr numitei Ciornei Aurelia și au intervenit reușind să o recupereze.
Totodată, tinerii au procedat la urmărirea autorului infracțiunii, acesta încercând să se ascundă într-o scară de bloc amplasată în proximitate. Martorii au procedat la urmărirea autorului și l-au determinat prin acțiunile lor pe acesta să părăsească scara blocului unde s-a adăpostit, moment în care a abandonat bunul sustras, apoi a continuat deplasarea în fugă către zona stației CFR Burdujeni. În zona stației sus-amintite, autorul a reușit inițial să se ascundă, motiv pentru care grupul de tineri a revenit în zona comiterii faptei, indicând polițiștilor zona în care se afla.
Semnalmentele au fost transmise de către minori polițiștilor și ulterior celorlalte echipaje de poliție, jandarmi și poliție locală, iar autorul a fost identificat de lucrătorii de poliție pe peronul din Gara Burdujeni, stabilind că acesta se numește CĂLIN OVIDIU VASILE de 33 ani din loc Stamate, comuna Fântânele jud. Suceava.
Autorul a fost reținut și încarcerat în arestul IPJ Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

La data de 02 iunie 2026, în contextul activităților de marcare a Zilei Internaționale a Copilului 01 Iunie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava au organizat o activitate de premiere a tinerilor care au dat dovadă de spirit civic și au facilitat identificarea și prinderea autorului infracțiunii de tâlhărie.
Astfel, 6 adolescenți cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani, elevi la Liceul Teologic Mitropolitul Dosoftei Suceava, Școala Gimnazială nr. 10 Burdujeni Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava și Școala Gimnazială Botoșana au fost premiați, primind diplome de apreciere dar și apaluzele colegilor și cadrelor didactice.
Activitățile au fost completate de acțiuni preventive susținute de polițiști, tinerii fiind informați cu privire la comportamentul ce trebuie adoptat în situația observării unei activități ilicite și modalitățile de sesizare, inclusiv apelarea SNUAU 112.