ACTUALITATEBREAKING NEWSLOCALULTIMA ORĂ

Țigări ascunse în podeaua unui autovehicul, descoperite în PTF Siret

Polițiștii de frontieră din Punctului de Trecere a Frontierei Siret cercetează un cetățean român care a ascuns în podeaua mașinii500 pachete țigări fără timbru fiscal.

În data de 25 noiembrie a.c., în jurul orei 20.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în România, un cetățean român în vârstă de 37 de ani. Acesta conducea un autoturism marca Jeep Grand Cherokee, înmatriculat în România.

În baza analizei de risc, echipa comună formată din polițiștii de frontieră și lucrători vamali a efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care, s-au descoperit ascunse într-un locaș special amenajat în podeaua mașinii, cantitatea de 500 pachete de țigări,în valoare de 2.250 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost confiscată, iar mașina, în valoare de 25.000 lei,a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră suceveni au întocmit persoanei în cauză dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, conform Legii 86 din 2006 privind Codul Vamal al României.