Poliţiştiiau făcut, miercuri, zece percheziţii într-un dosar penal care vizează suspiciuni de obţinere ilegală de fonduri, tentativă la înşelăciune şi fals în declaraţii, într-un dosar vizând decontarea cazării şi hranei pentru 180 de refugiaţi ucraineni, potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, relatează News.ro.
Acţiunea a fost derulată de poliţiştii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, care au pus în executare zece mandate de percheziţie domiciliară, precum şi o percheziţie la sediul profesional al unei instituţii publice. Potrivit anchetatorilor, sunt vizate activităţile unor funcţionari din cadrul unei primării, dar şi mai mulţi localnici.
Surse apropiate anchetei precizează că ar fi vorba despre Primăria Calvini.
Conform Poliţiei, există bănuiala că, în perioada noiembrie 2022 – ianuarie 2023, persoanele vizate ar fi depus în mod fals mai multe înscrisuri prin care ar fi atestat cazarea şi hrănirea a peste 180 de refugiaţi din Ucraina.

