BREAKING NEWSTurism

Teodorovici: Dacă se renunță la voucherele de vacanță, se pune lacăt pe litoral

Sezonul estival este în toi și totuși turiștii nu prea se înghesuie pe litoralul românesc, motivele fiind multiple, de la prețurile mult prea mari până la serviciile care lasă de dorit. Reporterii Replica de Constanța au vorbit cu fostul ministrul al finanțelor, Orlando Teodorovici, despre acest sezon estival, despre problemele cu care se confruntă operatorii economici de pe litoral, despre eventualele soluții dar și despre preconizata retragere a voucherelor de vacanță.

Fostul ministru nu are pretenții de cazare la hoteluri de 5 stele când vine la mare, însă a constatat că în acest an turiștii sunt în număr mai mic decât anii trecuți. Printre problemele cu care se confruntă operatorii economici, Teodorovici s-a referit și la lipsa unui ministru de resort care să îi ajute cu problemele pe care aceștia le au. Printre problemele semnalate de politician se află și lipsa forței de muncă: ”Nu am preferințe când vin la mare, unde stă toată lumea mă cazez și eu, nu am fițe. Mi se pare că ceva se întâmplă pentru că numărul de turiști, per total, este mult mai mic decât anul trecut. Chiar dacă prețurile sunt mai mari, oamenii trebuie să înțeleagă și operatorii economici care scumpesc, pentru că aceștia sunt la limita de la a mai închide sau a mai ține un sezon deschis. Controalele care sunt foarte multe, unele nejustificate sau abuzive, sumele care se cer pe lângă, în afară de amenzi, oamenii știind deja cât se cere pentru un aviz sau pentru o reconectare la utilități. Forța de muncă e din ce în ce mai greu de găsit, mulți cei care vin din afara țării vin, stau ceva timp și pleacă spre alte destinații unde se plătește mai bine. Acum se discută despre mărirea TVA-ului de la 9 la 19 %, lucru care i-ar afectat foarte mult. Astfel, operatorul economic are trei variante, fie își păstrează aceleași prețuri și încasează la negru, fie închide, fie mărește prețurile lucru care va duce tot la închidere pentru că vor fi ocoliți de clienți. Nu știu de ce nu se organizează pentru a avea un punct de vedere clar față de guvern.” a declarat Teodorovici pentru Replica.

Operatorii economici nu au o voce puternică

Se discută acum despre eliminarea voucherelor de vacanță. Gândiți-vă că dacă asta trece, la anul s-a închis totul. Dacă voucherele dispar, gata, o să vedeți câte baze turistice o să rămână de izbeliște pentru că nu ai cum să supraviețuiești. Asta a fost o măsură dată tocmai ca să se compenseze partea de finanțări pentru turism. Operatorii economici neavând o voce puternică este normal ca Guvernul să acționeze în acest fel.” a conchis acesta.Ștefan Radu Oprea

Ministrul Oprea este groparul economiei românești

Teodorovici este total nemulțumit de actualul ministru al Economiei, Antreprenoriatului si Turismului, Ștefan Radu Oprea, considerând că acesta este slab pregătit în privința turismului: ”În privința serviciilor problema noastră este slaba pregătire a personalului. Ospătarii se poartă foarte urât unii, sunt slab calificați. Uitați-vă și în sudul litoralului unde se duceau oamenii pentru că erau prețuri mai mici, chiar și acolo este gol, la jumătate din capacitate maxim. Într-un sector care în România trebuia să fie prioritare, avem foarte multe lipsuri. Despre turism trebuie să ai pe cineva care să îl înțeleagă. Avem vreun ministru care să se ocupe de turism? În România se pare că trebuie să arăți importanța unui sector având și un minister care să se ocupe de el. Turismul a intrat acum sub pălăria ministerului Economiei. Ministrul Oprea nu cunoaște administrație, nu știe cu ce se mănâncă turismul, și chiar este un gropar al economiei românești. Îl vedeți să aibă vreo treabă cu turismul? A plecat cu trenul la mare și a dat niște declarații jenante. Și atunci cum putem noi să sperăm să înțeleagă probleme turismului? L-ați văzut să iasă să vorbească despre scoaterea voucherelor de vacanță sau de lipsurile din turism? Trebuie vorbit despre toate aceste probleme din turism, însă trebuie să ai cu cine.” a încheiat Orlando Teodorovici.