Protestele împotriva creșterii uluitoare a cuantumului taxei de salubrizare din orașul Salcea au fost încununate de succes. Administrația locală a făcut un pas înapoi și a diminuat cuantumul taxei de salubrizare cu 20% față de cel stabilit inițial și din cauza căruia oamenii s-au revoltat în primele zile ale lunii ianuarie.
Proiectul de hotărâre referitor la modificarea taxei de salubritate a fost adoptat de Consiliul Local al orașului Salcea iar în baza acestei hotărâri, cetățenii din Salcea nu vor mai trebui să achite o taxă de 300 de lei de persoană pe an, ci una de 240 de lei.
De asemenea, în ședința din 19 ianuarie a Consiliului Local Salcea s-au decis unele facilități pentru plata anticipată a taxei de salubrizare. După modelul taxelor și impozitelor pe teren și clădiri unde este o facilitate legală cu privire la așa numita „bonificație” de 10% pentru achitarea integrală a taxei până la data de 31 martie, la fel a decis CL Salcea și cu privire la taxa de salubrizare. Totodată, pentru acele familii cu peste cinci membri și venituri reduse, vor fi scutiri suplimentare, în funcție de situația financiară.
Proiectul de hotărâre votat în bloc de cei 13 consilieri prezenți la ședința din 19 ianuarie mai prevede și faptul că pentru minori se va achita doar un sfert din taxă, iar persoanele cu handicap grav sau accentuat vor plăti jumătate. De asemenea, vor fi excluse de la plata taxei de salubrizare și persoanele ale căror locuințe au fost afectate de calamități naturale, persoanele persecutate politic sau etnic, veteranii de război, văduvele veteranilor nerecăsătorite

