GENERAL

Doi tineri morti și alți doi în stare critică, după consum de droguri la SAGA Festival din Capitală

Un tânăr a murit și alți doi sunt intubați la festivalul Saga. Polițiștii au descoperit că aiu consumat substanțe interzise. În total, 5 persoane testate pozitiv la droguri au intrat în stop cardio-respirator în timpul primei nopți a festivalului. Organizatorii au transmis că au fost luate toate măsurile pentru a preveni astfel de incidente și sunt complet impotriva consumului de substanțe interzise.

Este vorba de 5 tineri care au intrat în stop cardio-respirator în timpul concertului de vineri seară. Toți au fost testați pozitiv la droguri.

Un tânăr  din Republica Moldova a murit şi alți doi sunt în stare critică la terapie intensivă, după ce, se pare, au consumat droguri la Festivalul Saga desfăşurat pe Arena Naţională din Capitală. La câteva ore de la decesul acestuia, o a doua victimă a fost anunțată. Medicii au constatat decesul unui al doilea tânăr dintre cei care au ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Sfântul Pantelimon.

În timp ce erau transportați de urgență la spital, unul dintre aceștia a murit în ambulanță. Doi sunt în prezent intubați.

Cel mai mare festival de muzică din București și-a deschis porțile și ține până duminică. Vineri a fost prima zi, când aproximativ 30.000 de oameni s-au distrat până la 5 dimineața. Pe parcursul primei nopți, au fost raportate mai multe furturi de telefoane și zeci de apeluri la 112 au reclamat volumul muzicii.

Din cauza festivalului, mai multe străzi din jurul Arenei Naționale sunt închise iar rutele unor autobuze au fost modificate.

În total, pe cele șapte scene vor cânta peste 100 de artiști. Scena principală este un adevărat spectacol, are o înălțime de 40 de metri și o deschidere de 150 de metri. Festivalul ține până duminică.

Comunicatul organizatorilor festivalului SAGA:

„Pentru festivalul SAGA, siguranța participanților este cea mai importantă. De aceea, de fiecare dată luăm toate măsurile necesare pentru a preveni incidente de orice fel. La intrarea în perimetrul evenimentului, echipele de securitate controlează în detaliu fiecare persoană care accesează zona.

Ca o confirmare a poziției pe care o luăm, reprezentând totodată o constanță pentru noi, este și parteneriatul de anul acesta cu Agenția Națională Antidrog, care este prezență la eveniment cu puncte de informare, într-o campanie de prevenire a consumului de substanțe interzise.

SAGA Festival este complet împotriva consumului de substanțe interzise și are zero toleranță pentru posesia lor și un comportament de acest gen. De aceea se încearcă de fiecare dată, prin toate modalitățile, educarea publicului în acest sens.

În ceea ce privește evenimentele regretabile de vineri seară, menționăm faptul că echipajele SMURD și Ambulanță au acționat rapid pentru a le oferi primul ajutor persoanelor în nevoie, la fața locului și transport de urgență la spital.

SAGA Festival este despre muzică, despre întâlnirea cu prietenii, despre siguranță participanților și informarea acestora, de aceea face încă o dată apel către festivalieri să se bucure de experiență unui astfel de eveniment fără stimulente care le pot pune viață în pericol și fără orice altfel de excese care pot dauna sănătății și integrității fizice și morale”, se arată în mesajul transmis de organizatorii festivalului.