ACTUALITATELOCAL

Dosar penal. Tânăr de 17 ani din Cajvana, reținut de polițiști după ce a furat o mașină și s-a răsturnat cu ea, beat și fără permis

politie, catuse, capitv
Un minor în vârstă de 17 ani, din orașul Cajvana, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Compartimentului Rutier Rădăuți, fiind acuzat de comiterea unui șir de infracțiuni grave la regimul rutier. Adolescentul este cercetat pentru furt în scop de folosință, conducere fără permis și sub influența alcoolului, după ce a provocat un accident rutier.
Evenimentul a avut loc la sfârșitul lunii trecute, când polițiștii au fost sesizați prin numărul unic de urgență 112 cu privire la un accident pe strada Bogdan Vodă din Cajvana.
Din verificări a reieșit că tânărul, după ce a consumat băuturi alcoolice într-un restaurant local, a sustras un autoturism Fiat Panda. În timp ce conducea spre ieșirea din localitate, acesta a lovit o movilă de pământ provenită de la lucrările de canalizare, s-a răsturnat și a fost proiectat într-un utilaj parcat pe acostament.
În urma impactului, minorul a suferit leziuni ușoare și a fost transportat la spital. Testarea cu aparatul etilometru a indicat o concentrație de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările în bazele de date au arătat că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie.
În urma administrării probatoriului și a consultării cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, polițiștii au dispus ordonanța de reținere. Tânărul a fost escortat și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava, cercetările fiind continuate în cadrul dosarului penal deschis pe numele său.