Mărginean beat la volan. Dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influenta alcoolului”. Totodată, pentru contravențiile săvârșite, sus-numi
DESCHIDE ARTICOLExamenul teoretic pentru permisul de conducere poate fi dat oriunde în ţară. Legea a fost promulgată
Examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere va putea fi susținut oriunde în ţară, nu numai în localitatea de domiciliu. Românii vor put
DESCHIDE ARTICOLPermisul de conducere achiziționat de pe rețeaua de socializare Facebook i-a adus necazuri mari unui bărbat. Acesta și-a recunoscut fapta, însă nu poa
DESCHIDE ARTICOLDoi cetățeni ucraineni sunt cercetați de polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației după ce la controlul de frontieră aceștia au prezen
DESCHIDE ARTICOLDaniel Chiriță a fost reținut de poliție! Fostul fotbalist riscă să ajungă după gratii
Daniel Chiriță (49 de ani), fost jucător de fotbal la echipele Petrolul Ploiești, Universitatea Craiova și Rapid București, a fost arestat Într-un eve
DESCHIDE ARTICOL