Este săptămâna când credincioșii se pregătesc să primească lumina Învierii, este săptămâna presărată cu frumoase rânduieli şi obiceiuri străvechi, care trebuie ţinute din Duminica Floriilor – momentul intrării lui Iisus în Ierusalim – şi până la învierea Sa și chiar în zilele de Paști.
Este o săptămână sfânta, binecuvântată, în care postul trebuie ținut strict și pregătirile de Paște făcute ca la carte.
-se face curățenie generală în gospodării, se mătură curțile, șurile sunt curățate de gunoaie, se repară prin curte gardurile, anexele, șanțurile sunt curățate de nămol și se adâncesc, se dau pomii cu var alb (tulpina pomilor fructiferi –aproximativ 50-70 cm).
-în prima zi a Săptămânii Mari –se scot hainele la aerisit,-până miercuri, inclusiv sunt permise muncile în câmp (săpat, curățat pomi, semănat), după această zi toți membrii familiei se ajută între ei la treburile gospodărești. Până în această zi femeile trebuie (trebuiau ) să termine torsul din furcă, de frică să nu fie pedepsite de Joimăriță (o femeie fioroasă care pedepsea femeile leneșe pe parcursul anului. Uneltele de tortură ale Joimăriței erau: căldura, oala cu jăratec, ardea degetele femeilor leneșe. Joimărița era, la origini, o zeitate a morții care supraveghea focurile din Joia Mare, treptat devenind un personaj justițiar care pedepsea lenea.Tradiții în Săptămâna Mare.
Cele ouă-ncondeiete.”
-cenușa din sobă de la focul din miercurea mare este bună de aruncat pe straturi (rol de protejare împotriva dăunătorilor),
Joia Mare-Joia Patimilor- Joimărița – Joia Neagră
-în Joia Mare (ultima zi din post când se mai pomenesc cei decedați (se fac slujbe dedicate morților). În această zi fiecare familie care are rude decedate merge la biserică ducând diferite pomeni care constau în colaci, vin, dulciuri pe care le împart cu cei din biserică pentru sufletul celor adormiți.
-Se mai spune că în noaptea premergătoare Joii Mari, sau în dimineața acestei zile se deschid mormintele și sufletele morților se întorc la casele lor. Pentru a întâmpina aceste suflete se aprindeau focuri prin curți, sau în cimitire, (crezându-se că ei se încălzesc la aceste focuri). (Vezi înhumarea precreștină din Vinerea Mare –focurile fiind ruguri funerare).
Peste an se mai fac focuri ritualice de Mucenici, de Lăsatul Secului, de Sân Gheorghe sau de Sânzâiene (acestea se fac din plante cu virtuți magice –alun, tei, boz). În jurul focurilor se așeazau scaune pentru sufletele morților ce aveau să sosească și se dădea de pomană copiilor. Acest obicei se mai păstrează în zona montană a Bucovinei (Moldovița, Paltin, Argel, Vama, Brodina).
-în unele locuri (din lumea satului) cojile ouălor folosite la pască se adunau cu grijă într-un vas de ceramică iar în Sâmbăta Paștelui se aruncau pe o apă curgătoare crezându-se că, astfel, găinile și puii aveau să fie păziți de uliu peste vară. Se mai credea că, în felul acesta, se dădea de știre Blajinilor – popor mitic care trăia sub pământ – că se apropie cea mai mare sărbătoare a creștinilor.
-în Joia Mare se vopsesc sau/ și încondeiază ouăle, culoarea recomandată și cel mai des folosită –roșu-culoarea reprezentând sângele Mântuitorului. În unele zone ale țării această operațiune are loc în Sâmbăta Paștelui, în niciun caz în Vinerea Mare. În Vinerea Mare se spune că nu se face nimic pentru spor, deoarece nu rodeşte, pentru că Hristos a murit. Or, oul este un simbol al rodirii perpetue şi al formei rotunde aproape perfecte.
Obiceiuri, tradiții și supertiții în Vinerea Mare
Vinerea Mare – în Bucovina denumită și Vinerea Paștilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare.
Este ziua în care Iisus a fost răstignit și a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoșesc. În această zi se ține post negru, este interzis să faci copturi. Există credința că dacă cineva se încumetă a coace în această zi face mare păcat și va fi în mare pericol de boală, iar coptura nu este mâncată nici de pești, Femeile care coc în această zi se spune că ard mâinile Maicii Domnului. Iar cine ține post negru va fi ferit de boli tot anul și va avea belșug în toate.În dimineața Vinerii Mari, oamenii alergau desculți prin rouă, înainte de răsăritul soarelui, pentru a fi sănătoși tot restul anului (Bucovina și Maramureș).
Obiceiuri, tradiții și supertiții în Vinerea Mare
Vinerea Mare – în Bucovina denumită și Vinerea Paștilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare.
Este ziua în care Iisus a fost răstignit și a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoșesc. În această zi se ține post negru, este interzis să faci copturi. Există credința că dacă cineva se încumetă a coace în această zi face mare păcat și va fi în mare pericol de boală, iar coptura nu este mâncată nici de pești, Femeile care coc în această zi se spune că ard mâinile Maicii Domnului. Iar cine ține post negru va fi ferit de boli tot anul și va avea belșug în toate.
În dimineața Vinerii Mari, oamenii alergau desculți prin rouă, înainte de răsăritul soarelui, pentru a fi sănătoși tot restul anului (Bucovina și Maramureș).
Sâmbăta Mare
Ultima zi a Săptămânii Patimilor, cunoscută drept Sâmbata Mare, este ziua în care creştinii ortodocşi prăznuiesc îngroparea trupească a Mântuitorului Iisus Hristos şi pogorârea în iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viaţa veşnică. Sâmbăta cea mare este deci ziua tăcerii adânci dinaintea Învierii, în care Hristos sfărâmă moartea în iad şi cheamă la înviere întreaga umanitate.
Lumina Învierii
După ce iau lumina, oamenii merg în cimitir la căpătâiul morţilor familiei şi aprind şi acolo lumânări, ca şi cei trecuţi dincolo să ştie că a venit Învierea Domnului. Lor li se dă de pomană şi în ziua de Înviere, dar şi peste o săptămână, când e Paştele Morţilor. Sămbata și duminica se transmit cele mai frumoase urări, felicitări și mesaje de Paște fericit care pot fi transmise prin SMS.
La plecarea spre casă, fiecare credincios este bine să ducă în căminul său lumânarea aprinsă la Înviere. Aceasta simbolizează Lumina Învierii Domnului Hristos.