Sunt chipuri de oameni care nu cer să fie privite, dar care te opresc în loc.
Nu caută lumina reflectoarelor, dar chipul lui luminează.
Nu ridică glasul, dar vorba lui îți rămâne în inimă.
Nu face lucruri spectaculoase, dar prin faptele lui simple, se simte prezența lui Dumnezeu.
Am surprins în câteva imagini bucuria slujirii trăite discret:
un părinte cu pașii grăbiți de nevoi, dar cu inima adânc ancorată în Dumnezeu.
cu mâini obosite, dar gata să binecuvânteze;
cu ochii care au plâns împreună cu alții, dar care zâmbesc mereu cu nădejde.
Părintele e omul care a ales să poarte poverile altora, fără să le arate.
Să asculte fără să judece.
Să se roage pentru cei care poate l-au uitat.
Să rămână, uneori, singur, pentru ca alții să nu fie.
Dar mai presus de toate, este omul care slujește cu bucurie.
O bucurie liniștită, care nu țipă, nu cere, nu impresionează – doar vindecă.
O bucurie care vine nu din ceea ce are, ci din ceea ce dă.
Și care, fără să-și propună, te atrage mai aproape de Hristos. Este PS Nectarie, espicop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și fost stareț al Mănăstirii Sihăstria Putnei
