Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri hotărârile privind calendarul, organizarea, desfăşurarea şi cheltuielile aferente alegerilor parlamentare din acest an, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin. Suma totală estimată pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea în bune condiţii a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor este de 878,103 milioane lei, a precizat el.
Calendarul, organizarea şi cheltuielile aferente alegerilor parlamentare
„Pentru organizarea alegerilor parlamentare din data de 1 decembrie 2024 şi pentru asigurarea, în cât mai bune condiţii, a dreptului la vot al cetăţenilor, atât din ţară, cât şi din afara graniţelor, Guvernul a adoptat astăzi legislaţia necesară concretizată în trei hotărâri de guvern. Aceste trei hotărâri stabilesc în detaliu, calendarul acţiunilor electorale, măsurile tehnice şi cheltuielile pentru pregătirea şi organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor„, a declarat Constantin. El a amintit că primul pas prevăzut în calendarul electoral îl reprezintă constituirea Biroului Electoral Central.
Data limită pentru depunerea la Biroul Electoral Central a protocolului de constituire a unei alianţe electorale este 10 septembrie, iar 16 septembrie este termenul până la care alegătorii cu domiciliul în ţară şi cu reşedinţa în străinătate, precum şi cei cu domiciliul în străinătate se pot înregistra în Registrul Electoral, cu adresa din străinătate, pentru opţiunea de a vota la secţia de votare. Autoritatea Electorală Permanentă are un site dedicat – votStrainatate.ro, a indicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.