O femeie din municipiul Suceava a căzut victimă unei înșelăciuni online, după ce i s-a propus un loc de muncă fictiv în domeniul marketingului digital. În loc să primească salariul promis, aceasta a fost determinată să transfere 4.200 de lei într-un cont indicat de escroci.
Potrivit IPJ Suceava, incidentul a fost raportat pe 24 aprilie 2025, în jurul orei 15:15. Din cercetările efectuate a reieșit că victima, aflată în căutarea unui loc de muncă, a fost abordată pe o aplicație de socializare de către un utilizator necunoscut, care i-a oferit un job ce presupunea promovarea de filme pe o platformă online.
După mai multe conversații și sarcini îndeplinite, femeii i s-a cerut să plătească diverse „comisioane” pentru a putea încasa salariul. În total, aceasta a transferat 4.200 de lei, însă nu a mai primit nicio remunerație. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, cercetările fiind continuate de Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Suceava.
Polițiștii avertizează că în ultima perioadă criminalitatea informatică s-a diversificat, escrocii folosind identități false sau sisteme informatice compromise pentru a păcăli victimele. Printre metodele frecvent utilizate se numără:
- „Metoda accidentul”: infractorii pretind că o rudă a victimei a fost implicată într-un accident și solicită urgent bani.
- „Metoda WhatsApp sau Facebook”: escrocii folosesc conturi false, prezentându-se ca prieteni sau membri ai familiei, pentru a cere bani.
- „Metoda șefului”: fraudatorii se dau drept manageri ai unei companii și cer transferuri bancare urgente.
Pentru a evita să deveniți victime ale acestor înșelăciuni, polițiștii recomandă:
- Protejați datele personale și financiare și nu le divulgați necunoscuților.
- Evitați deschiderea link-urilor sau a atașamentelor suspecte.
- Verificați informațiile din mai multe surse înainte de a acționa.
- Contactați direct persoanele care vă cer bani pentru a confirma solicitarea.
- Fiți atenți la noile metode de înșelătorie care folosesc tehnologia de inteligență artificială pentru a imita vocea sau înfățișarea unor persoane cunoscute.
Polițiștii suceveni îndeamnă cetățenii să manifeste vigilență maximă în mediul online și să raporteze imediat orice tentativă de fraudă.