ACTUALITATELOCALULTIMA ORĂ

Suceveanca Daniela P.,soția pilotului care și-a pierdut viața salvând un câine, mesaj sfâșietor:Te iubesc enorm și te voi iubi toată viața

Durere fără margini după tragedia de la Baza 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniță”, unde căpitanul Octavian Palferenț, pilot de vânătoare în cadrul Forțele Aeriene Române, și-a pierdut viața la doar 30 de ani după ce a încercat să salveze un câine căzut într-un bazin de apă. Soția sa, Daniela Palferenț, originară din Vama, județul Suceava a transmis un mesaj sfâșietor pe rețelele sociale: „Ai plecat și ai luat tot… Ai lăsat un gol imens, sufletul meu blând”. O poveste de dragoste al căruit destin a sfârșit mult prea devreme.

La scurt timp după tragedie, soția sa, Daniela Palferenț, a publicat pe Facebook un mesaj emoționant în memoria celui care i-a fost partener de viață.

,,Acum 4 ani Dumnezeu mi-a oferit cel mai frumos, minunat și inteligent bărbat.
4 ani mai tarziu… Ai plecat și ai luat tot fără să-mi mai urezi ,,la mulți ani nouă”.
Ai lăsat un gol imens, sufletul meu blând.
Ai fost și vei rămâne mereu îngerul meu.
Te iubesc enorm și te voi iubi toată viața,,.

Avea doar 30 de ani, peste 800 de ore de zbor și o carieră promițătoare în aviația militară. Dar pentru cei care l-au cunoscut, Octavian Palferenț a fost mai mult decât un pilot de elită: a fost un om cu o empatie rară și cu un caracter care s-a văzut până în ultimele clipe ale vieții sale.

Daniela Palferenț este și ea cadru militar

Tragedia este cu atât mai dureroasă cu cât viața personală a pilotului abia începea un nou capitol. Octavian se căsătorise în urmă cu aproximativ zece luni cu Daniela, și ea cadru militar. Cei doi locuiau în Brașov și aveau planuri mari pentru viitor.

Mesaje sfâșietoare din partea celor care l-au cunoscut

După anunțul tragediei, rețelele sociale s-au umplut de mesaje de adio și de omagii venite din partea colegilor, prietenilor și comunității aviatice.

Cer senin, GOKU! Odihnește-te în pace, frățiorul meu bun, prietenul meu de nădejde. Fie ca toată inima ta mare să-ți fie răsplătită acolo unde te duci și să survolezi în continuare cu aceeași dăruire și măiestrie și în Împărăția Cerurilor”, a scris un prieten.

„Tavi este și va fi un om drag inimii 

mele. Îl știu de când ne-am întâlnit pe aceeași scenă, în echipa de comunicatori a BIAS-urilor, acum câțiva ani. De dimineața până seara, printre mirosul de kerosen ars, zgomotul aeronavelor și energia miilor de participanți, ne revedeam pe scenă. L-am remarcat de la început. Trăia fiecare moment, fiecare secundă din evoluțiile aeriene. Mereu privea spre cer și anticipa cu atât de multă precizie fiecare evoluție a piloților. Vorbea întotdeauna cu sclipire în suflet despre aviație, despre cât de norocos este că zboară o aeronavă F-16. Mi-a spus că e ultima dată când e pe scenă, e ultima dată când poartă un badge de comunicator și nu unul de performer”, a scris un alt prieten.

Moartea pilotului este investigată de Parchetul Militar, care încearcă să stabilească exact circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Ministerul Apărării Naționale a transmis că întregul personal al Forțelor Aeriene își exprimă regretul profund și sprijinul pentru familia îndoliată.

Căpitanul Octavian Palferenț va fi înmormântat sâmbătă, 14 martie, în satul Goioasa, comuna Agăș, județul Bacău, la Biserica „Sfântul Dumitru”, începând cu ora 13:00.