Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de vânt puternic și ploi, valabilă de miercuri ora 12.00, până vineri, ora 2.00. De asemenea, zece județe se vor afla, integral sau parțial, sub cod galben de vreme severă, până joi la ora 22.00.
De miercuri ora 12.00, până vineri, ora 2.00, vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, dar cu viteze mai mari în nord-vest, centru și sud-est, în general de 45…60 km/h. În zona de munte vor fi intervale cu precipitații predominant sub formă de ploaie și prin acumulare cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15…25 l/mp, favorizând topirea stratului de zăpadă, iar vântul va prezenta intensificări susținute în special în zona înaltă.
Codul galben este în vigoare în intervalul miercuri ora 18.00 – joi ora 22.00. În Munții Apuseni și local în Carpații Orientali temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 70…90 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 100…110 km/h.
Alerta de tip cod galben vizează județele Sălaj, Cluj, Alba, Maramureș, Bistrița Năsăud, Suceava, Neamț, Harghita, Mureș și Bacău.