În aceste zile, la Suceava, are loc unul dintre cele mai importante pelerinaje din Moldova, dedicat Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, ocrotitorul oraşului. Sărbătoarea a început cu o slujbă specială săvârșită la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, urmată de procesiunea raclei cu sfintele moaște, purtată de preoți până la baldachinul amenajat în curtea bisericii. Racla cu moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava a fost scoasă din mănăstire şi va fi aşezată în baldachinul special amenajat în curtea mănăsirii spre închinare. Încă de la primele ore, zeci de credincioși s-au adunat pentru a lua parte la slujbe, pentru a-l cinsti pe sfânt și pentru a se ruga la racla cu moaștele sale.
Racla va rămâne spre închinare până marţi seara. Pe parcursul a trei zile vor avea loc mai multe slujbe religioase şi liturghii. Un moment deosebit va avea loc în această seară, când racla va fi purtată în procesiune pe străzile orașului.