Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin.(1) lit. (a) din Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (2.735 acte materiale în perioada 13.02.2019 – 04.01.2022).
Cauza a fost instrumentată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, arata purtător de cuvânt – PRIM PROCUROR ADJUNCT, Anca Clara PANCIUC.
Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale au rezultat următoarele:
În perioada 13.02.2019 – 04.01.2022, în mod continuat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, inculpatul a ascuns sursa impozabilă sau taxabilă, respectiv un număr de 2735 acte de comerț cu produse specifice echipamentului militar, în special bocanci, prin comandă poștală și prin internet pe bază de comandă (prin neînregistrarea în evidența contabilă, nedeclararea veniturilor organelor fiscale, neînregistrarea în scopuri de TVA și neîntocmirea documentelor justificative), din care a obținut venituri în cuantum brut de 932.110 lei.
Prin această modalitate, inculpatul a cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu total în cuantum de 167.884 lei, din care impozit pe venit în sumă de 82.290 lei, contribuții de asigurări sociale în sumă de 19.830 lei, contribuții de asigurări sociale de sănătate în sumă de 7.932 lei și TVA datorat în sumă de 57.832 lei, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere.
Cu privire la conţinutul constitutiv al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului s-a constatat că acesta este întrunit atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv.
Astfel, sub aspectul elementului material al laturii obiective, s-a reținut că în perioada 13.02.2019 – 04.01.2022, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, inculpatul a ascuns sursa impozabilă reprezentată de 2735 de acte de comerț cu produse specifice echipamentului militar, în special bocanci, respectiv expediții cu plată ramburs, descrise anterior, din care a obținut venituri în cuantum brut de 932.110 lei, prin aceea că desfășurat activitatea comercială în mod clandestin și fără respectarea dispozițiilor legii (nefiind autorizat să desfășoare o activitate comercială în mod independent), nu a declarat organului fiscal veniturile obținute și nu le-a înregistrat în evidențele contabile.
S-au reţinut în sarcina inculpatului dispoziţiile art. 35 alin. 1 C.p., privind săvârşirea faptei în formă continuată, activitatea infracțională a avut loc în perioada 13.02.2019 – 04.01.2022, inculpatul săvârșind la date diferite, 2735 de expediții, respectiv acțiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul acelorași infracţiuni, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, aspect ce rezultă din modul de operare, identitatea de subiect pasiv (statul), intervalul de timp relativ scurs între fapte şi natura acestora.
Urmarea imediată este producerea unui prejudiciu în dauna bugetului consolidat al statului, în cuantum total de 167.884 lei, din care impozit pe venit în sumă de 82.290 lei, contribuții de asigurări sociale în sumă de 19.830 lei, contribuții de asigurări sociale de sănătate în sumă de 7.932 lei și TVA datorat în sumă de 57.832 lei.
Legătura de cauzalitate rezultă din ansamblul probator administrat în cauză.
Cu privire la latura subiectivă se constată că inculpatul a comis fapta în modalitatea intenţiei directe, prev. de art. 16 alin (3) lit. a) Cod penal, acesta prevăzând rezultatul faptei şi urmărind producerea acestuia. Scopul urmărit de către inculpat a fost acela de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale corespunzătoare activității comerciale desfășurate clandestin. Scopul urmărit de inculpat rezultă inclusiv din faptul că, deși era administrator al S.C. X S.R.L., societate ce are ca obiect de activitate comerțul cu ridicata nespecializat și ar fi putut să își înregistreze activitatea comercială prin intermediul acestei forme de organizare, a nesocotit dispozițiile legale și a efectuat actele de comerț ca persoană fizică neautorizată, evitând astfel îndeplinirea obligațiilor fiscale corespunzătoare.
***
Potrivit dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, în cazul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.
Din materialul probatoriu administrat în cauză reiese că prejudiciul total cauzat bugetului de stat este în cuantum de 167.884 lei.
În conformitate cu dispoziţiile art. 249 alin. 1 Cod de procedură penală, procurorul, în cursul urmăririi penale, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.
În consecinţă, în cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului cu privire la bunuri imobile şi mobile aparţinând inculpatului, măsura asigurătorie fiind aplicată asupra unor bunuri mobile şi imobile, prezente şi viitoare, până la concurența sumei de 206.803 lei, în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare și a reparării pagubei produse prin infracţiune (prejudiciu debit, cu dobânzi și penalități de întârziere).
Inculpatul a achitat în parte prejudiciul reţinut în sarcina sa, suma rămasă neachitată fiind în cuantum de 61.412 lei, la care se adaugă dobânzi în cuantum de 10391 lei (calculate până la data de 14.05.2024), respectiv penalităţi de întârziere în cuantum de 5195 lei (calculate până la data de 14.05.2024).
La data de 14.06.2024, cu ocazia verificării măsurii asiguratorii instituite în cauză, s-a dispus restrângerea măsurii asiguratorii a sechestrului instituit prin ordonanța procurorului din data de 19.12.2023, asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, aparținând inculpatului, până la concurența sumei de 76.998 lei, în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare și a reparării pagubei produse prin infracţiune.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.