Prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1014 din 09.04.2026 a fost aprobată înființarea a cinci noi structuri clinice în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Această decizie marchează o etapă esențială în consolidarea parteneriatului cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și în creșterea standardelor actului medical. Prin acest proces de reorganizare, au dobândit statutul clinic: • Secția ORL; • Secția Boli Infecțioase; • Compartimentul Dermatovenerologie; • Secția Medicină Internă; • Secția Neurologie. Această transformare academică a fost fundamentată pe solicitările transmise de Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava și de Universitatea „Ștefan ce Mare”, având la bază Hotărârea Senatului USV nr. 196/2025 și avizul favorabil al Ministerului Educației.
De asemenea, procesul a beneficiat de susținerea Consiliului Județean Suceava, care a aprobat modificarea structurii organizatorice prin Hotărârea nr. 217/2025. „Dobândirea statutului clinic pentru aceste secții confirmă îndeplinirea condițiilor necesare pentru desfășurarea activităților de învățământ medical universitar și postuniversitar. Această evoluție va permite o integrare mai bună a activității de cercetare cu asistența medicală, oferind viitorilor medici o bază de pregătire solidă”, a transmis presei locale conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.

