ACTUALITATELOCAL

Suceava – al doilea județ din țară ca număr de alocații de stat pentru copii și pe primul loc în ce privește pensionarii care primesc indemnizații sociale

Potrivit Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, în iunie au beneficiat de alocații de stat 139.013 copii din județul Suceava, la acest capitol, în afară de București, doar în județul Iași fiind mai mulți copii care au primit acest ajutor. Pe de altă parte, datele centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) arată că în județul Suceava sunt cei mai mulți pensionari din țară (după București) care primesc indemnizație socială pentru că au pensii mai mici de 1.281 de lei.

Alocațiile de stat pentru copii achitate în luna iunie 2024 au depășit 1,23 miliarde de lei, iar suma medie plătită a fost de 335,84 lei pe beneficiar, conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), citate de Agerpres.
În luna iunie a acestui an, au beneficiat de acest ajutor 3.662.447 copii, cei mai mulți din București (373.958) și din județele Iași (202.427), Suceava (139.013), Constanța (128.035) și Cluj (125.745).
Cei mai puțini beneficiari au fost înregistrați în județele Tulcea (33.707), Caraș-Severin (38.077), Covasna (38.433) și Mehedinți (38.928).
Suma medie plătită a avut cea mai mare valoare în județele Botoșani, de 343,24 lei, Caraș-Severin (341,97 lei), Ilfov (339,96 lei), Cluj (339,42 lei), Timiș (339,36 lei) și Sălaj (339,29).
Alocația are caracter universal și este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, dar care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.

Pe de altă parte, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), în județul Suceava sunt cei mai mulți pensionari din țară  (după București) care primesc indemnizație socială pentru că au pensii mai mici de 1.281 de lei.
Astfel, la nivel național, numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în iulie 2024, de 1.136.096 persoane, cu 115 mai mic comparativ cu luna precedentă.
Dintre aceștia, 1.041.620 erau pensionari din sistemul public, iar 94.476 erau pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor.
În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizației suportate de la bugetul de stat a fost de 498 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în județele Maramureș (de 581 lei), Bistrița-Năsăud (570 lei), Hunedoara (551 lei) și Cluj (549 lei).
Cei mai mulți beneficiari ai acestei indemnizații erau în București – respectiv 48.611 – și în județele Suceava (42.835 pensionari), Dolj (37.758), Iași (37.664) și Prahova (35.759).
În ceea ce privește pensionarii agricultori, indemnizația socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 342 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în județele Ilfov (484 lei), Gorj (441 lei), Hunedoara (418 lei) și în sectorul 2 din București (415 lei).
Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în județele Iași (6.582 persoane), urmat de Botoșani (6.224), Dolj (6.075), Olt (5.510) și Teleorman (5.558).
CNPP precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii și indemnizații, cumulate, se situează sub valoarea de 1.281 de lei, încasează lunar această valoare, denumită “Indemnizație socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările și completările ulterioare