BREAKING NEWSNAȚIONAL

Studenții vor fi obligați să își plătească integral biletele de tren. Ce spune CRF Călălori

CFR anunță că studenții nu vor mai putea beneficia de gratuitata la tren, dar nici de reducere. Doar elevii vor mai avea acest avantaj.Începând cu data de 3 septembrie, CFR Călători a comunicat că nu va mai emite legitimații de călătorie cu gratuitate sau reducere pentru studenți, însă elevii vor continua să beneficieze de acest avantaj. Astfel, începând de duminică, compania va elibera doar legitimații de călătorie cu gratuitate sau reducere pentru elevi, excluzând studenții.

„Începând cu data de 3 septembrie 2023, ora 00:00, vor fi abrogate, parțial, prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, respectiv cele referitoare la facilitățile acordate studenților la transportul pe calea ferată, odată cu intrarea în vigoare a noilor acte legislative privind învățământul valabile de la data de 3 septembrie 2023 – Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și Legea învățământului superior nr. 199/2023”, informează CFR Călători.

Prin urmare, începând din ziua de azi, CFR Călători va emite doar legitimații de călătorie cu gratuitate sau reducere pentru elevi. Legitimațiile pentru studenți vor fi disponibile după publicarea normelor metodologice aferente Legii învățământului superior nr. 199/2023, conform anunțului făcut de CFR Călători.

„Legitimațiile de călătorie valabile la trenurile CFR Călători care circulă în trafic intern pot fi cumpărate cu anticipație, precizează compania feroviară”, mai informează compania.

Softrans, compania feroviară, a comunicat că va întrerupe politica de oferire a reducerilor pentru studenți.

„Vă informăm că începând cu data de 03.09.2023 intră în vigoare legea 199/2023 privind acordarea de noi facilităţi studenților.