Statornicia Sfântului Glicherie în credinţă
După ce în ţara noastră s-a primit calendarul gregorian, mulţi dintre călugării aflaţi prin mânăstiri, care nu voiau să primească schimbarea, ieşeau şi se adăposteau pe unde puteau de frică să nu fie prinşi că erau bătuţi şi chinuiti, ca şi sfinţii cei din vechime care nu voiau să se închine la idoli. Astfel s-a întâmplat şi cu preotul Glicherie Tănase şi cu părintele David care, neprimind schimbarea, au ieşit din Mânăstirea Pocrov, ascunzându-se în munte la Râpa lui Coroi haiducul.
Obştea Mânăstirii Neamţ, 1920
Al treilea din dreapta jos, ieromonahul Glicherie
Schitul Pocrov, 1924
În mijloc, ieromonahul Glicherie Tănase, în dreapta sa ierodiaconul David Bidaşcu
Aici au dus o viaţă foarte grea îndurând mult frig şi foame. Ne povestea bunicul că dormeau pe frunze în acea mică peşteră, pentru că el şi cu alţi creştini din Vânători i-au vizitat de mai multe ori, ducându-le câte ceva de trebuinţă. Dar se temeau şi ei să meargă mai des, pentru a nu-i vedea cineva şi să anunţe autorităţile şi, Doamne fereşte, să fie prinşi părinţii şi arestaţi.
După 2 ani de stat în acea peşteră ascunşi, Sfântul Glicherie şi părintele David s-au gândit să-şi facă bani de drum şi să meargă la Sfântul Munte.
Au cosit toate fâneţele Schitului Sihla, au mai vândut din hainele primite, au reuşit astfel prin nişte creştini să-şi scoată paşapoarte şi au plecat.
Ajunşi acolo şi petrecând duhovniceşte, împreună cu ceilalţi sihaştri români, greci, bulgari un an întreg, Sfântul Glicherie a gândit că va fi bine să rămână acolo să se roage în linişte până la sfârşitul vieţii. Dar n-a fost să fie aşa.
Într-o duminică s-a întâmplat ca Sfântul Glicherie să meargă să slujească sfânta liturghie la biserica Schitului Adormirea Maicii Domnului, care era aşezată pe cel mai înalt munte al Athosului, unde au slujit împreună cu patriarhul Ierusalimului şi cu mitropolitul Sfântului Munte. După terminarea slujbei, prea sfinţitul patriarh a întrebat: care este părintele Glicherie din România ? Aceeaşi întrebare au pus-o şi prea sfinţitul mitropolit … Atunci, Sfântul Glicherie arătându-se, cei doi au zis cum că au avut vedenie pentru el, că va trebui urgent să se întoarcă în România, că printr-însul va păstra Domnul o ramură a dreptei credinţe.
Ne povestea bunicul întotdeauna plângând dialogul dintre el şi sfinţitul patriarh Damianos; s-a apropiat de mine, spunea Sfântul Glicherie, cu paşi repezi patriarhul şi mi-a zis: Precum ciobanului care i-a venit în turma sa de oi o haită de lupi, i-au risipit toate oile şi le-au rupt în mai multe cârduri, nemaivăzându-se, sărmanul cioban ascunzându-se şi el să nu-l mănânce lupul s-a văzut amărât şi singur. Dar ce a făcut ? A luat o talangă mare, a ieşit afară din ascunzătoare şi umblând, pe dealuri, pe văi, prin păduri, prin tihărăi, şi sunând talanga, oile una câte una care au mai rămas au început a se aduna zbierând şi tremurând în jurul lui. Atunci şi-a zis ciobanul: De voi mai trăi şi bine le-oi păzi, se vor înmulţi şi voi avea şi alte oi mai tinere şi mai bune. Tot aşa să faci şi sfinţia ta, părinte Glicherie ! Cât de greu va fi mergi în ţară, căci creştinii rămaşi nealteraţi au nevoie de un adevărat păstor rânduit de Cel de sus.
După mai multe învăţături folositoare de suflet de la prea sfinţitul patriarh al Ierusalimului şi de la prea sfinţitul mitropolit al Sfântului Munte, primind binecuvântare şi bani de drum, cei doi părinţi s-au întors în România, iar la nevoinţă, la durere şi chin pentru a-şi păzi turma.
II. Păstrarea credinţei adevărate în timpul prigoanei
Ajunşi iarăşi în Moldova, cei doi părinţi au şi fost înconjuraţi de credincioşi. La rugăminţile oamenilor, au mers iar prin sate pentru a-şi face serviciile lor duhovniceşti.
După anii cei în care cei pe nou au schimbat şi data Paştelui (1926-1929), creştinii cei pe vechi din toate judeţele Moldovei şi-au făcut bisericile lor.
Preoţii care nu au primit schimbarea, după ce au stat ascunşi pe unde au putut, când s-au văzut mai uitaţi de autorităţi, au ieşit la datorie. Tot în acest timp au mai venit şi din Sfântul Munte nişte preoţi, tot români, pe nume Pamvu, Varuh şi Zosima, care au plecat din cauza schimbării din 1924, trimişi fiind tot de patriarhul Ierusalimului pentru a-l ajuta pe Sfântul Glicherie care, cu ajutorul lui Dumnezeu, i-au rânduit la bisericile noastre.
Dar toţi slujeau cu frică, că erau urmăriţi de autorităţi şi de răutatea celor schimbaţi. Nu puteau suporta să audă cum că se adună undeva creştinii pe vechi, la vreo biserică, că capii celor pe nou imediat anunţau autorităţile, care şi erau pe urmele lor. Aşa s-a întâmplat şi la Buhalniţa, când jandarmii din judeţul Neamţ, fiind anunţaţi cum că Sfântul Glicherie merge la sfinţirea bisericii în acel sat, au ieşit înainte şi au tras focuri de arme în convoiul de căruţe.
Apoi, un om pe nou a descoperit jandarmilor în care căruţă era Sfântul Glicherie. Prin acea învălmăşeală de jandarmi şi de oameni, sfântul a fost prins şi bătut mişeleşte. Unul dintre jandarmi i-au smuls o parte din barbă cu piele cu tot aruncând-o jos. Împrejurul lui deja se adunase mulţime de femei care ţipau la jandarmi să-l lase pe preot în pace că nu a făcut nici un rău, că doar merge pe drum.
S-a întâmplat să fie şi bunica noastră chiar printre acei jandarmi. Ea a luat repede bucata de barbă de jos, a sărutat-o, a pus-o în batistă curată, şi o păstra ca pe un odor sfânt. Ea era şi moaşa satului pe atunci. Multe femei şi nou-născuţi au scăpat de la moarte, prin punerea acelei batiste cu bucata din barba sfântului pe trupul lor.
Tocmai de aici s-au descoperit începutul minunilor sfântului.
Mai departe ştim din viaţa sfântului, şi chiar şi din acatistul lui, cum că a fost întemniţat la Piatra-Neamţ, cum şi ce chinuri de mucenic
a răbdat. Dar ca să nu ne pierdem noi credinţa, cu ajutorul lui Dumnezeu a scăpat sănătos, venind iarăşi la misiunea lui mântuitoare.
III. Legătura sufletească a creştinilor în timpul prigoanei
Când Sfântul Glicherie se deplasa la biserici pentru diferite slujbe, creştinii din toate părţile se adunau în jurul lui ca oile în jurul păstorului. În primul rând pentru că erau dornici de a asculta cuvântul Domnului, şi în al doilea rând pentru a-l păzi de autorităţi.
Să ascultăm acum un şir de întâmplări din acele timpuri, văzute şi petrecute de tata (Gheorghe Păstrăvanu), pe când Sfântul Glicherie a mers la biserica din Boroaia (Nemţeni) pentru a face priveghere noaptea spre ziua de Sfântul Dimitrie, că era hramul bisericii. Mulţimea era adunată, biserica arhiplină de bărbaţi, femei şi copii. A sosit şi preotul care a intrat grăbit în sfântul altar pentru a începe slujba. Însă vestea a ajuns şi la poliţie. Nu bine a început slujba, că poliţaii au apărut şi ei în număr de 7, cu puştile la spate şi bâte în mâini, în curtea bisericii. Întâmplarea a făcut ca preşedinte al bisericii să fie chiar un fost poliţai de acolo din sat, acum pensionar, care cunoscând politica lor, a mai zăbovit vorbind cu dânşii, până când epitropul bisericii l-a scos pe Sfântul Glicherie pe uşa de la veşmântărie şi l-a trecut prin grădina lui Niculai Chirilă, îndreptându-l spre o cărare către Ulia.
Minunea care s-a făcut în anul 1949 cu Varvara
Ne povestea tata, Gheorghe Păstrăvanu, că o verişoară de-a lui, care era mezina familiei, avea vreo 17-18 ani pe când Sfântul Glicherie venea des de la Slătioara la Brusturi în biserică şi făcea sfânta liturghie. O chema Varvara şi fiind cam alintată nu prea dădea ea mare importanţă învăţăturilor tatălui său despre credinţă. În postul Naşterii Domnului, părinţii şi fraţii ei mai mari după slujbă au rămas la biserică să se mărturisească. Venind acasă după amiază mai târziu au trimis-o şi pe Varvara la mărturisit. Ea însă le-a zis că nu se va duce la Brusturi la mărturisit, ci va merge la Slătioara chiar dacă-i mai departe, dar acolo nu mă cunoaşte nimeni şi nu va şti nimeni de mine, că sunt nepoată de frate părintelui Nectarie şi că mă duc la joc. Mi-e şi ruşine şi frică în acelaşi timp, dar de joc nu mă pot lăsa.
Mai erau 2 săptămâni până la Naşterea Domnului, când mai mulţi tineri, fete şi băieţi, au mers peste munţi şi dealuri din satul Poiana până la Mânăstirea Slătioara la mărturisit. Cu ei s-a dus şi Varvara. Când a ajuns-o rândul şi a intrat la mărturisit, după ce a spus că ea merge la joc şi chiar trăieşte momentul cu mare pasiune, Sfântul Glicherie a sfătuit-o să se lase, că acel care joacă în hora satanei se scrie, şi care nu se va lăsa va juca cu satana în veci în iad. Du-te afară, mai gândeşte-te şi vino iar să-ţi fac dezlegare după ce te hotărăşti.
A ieşit, s-a mai gândit, a clătinat apoi din cap spunând: Cum să nu joc eu puţin de Crăciun, ce o să zică ceilalţi ? Că sunt bolnavă, că m-am prostit, că îl ascult pe tata; nu, nu cred că voi putea face cum spune părintele ! Se împietri la inimă şi intră iar în chilie la sfântul şi-i spune foarte clar că nu va putea sta de Crăciun acasă fără să meargă la joc. Daţi-mi orice canon, dar de joc nu mă las, nu pot ! Atunci Sfântul Glicherie cu blândeţe i-a zis: Ştii cum facem ? În seara ajunului Naşterii Domnului faci 4.000 de metanii, a doua zi vii la biserică la Brusturi că eu voi fi acolo, iar după amiază te duci la joc.
Varvara s-a bucurat foarte mult. A mers liniştită acasă şi tare împăcată cu gândul, aşteptând să treacă zilele mai repede să vină Naşterea Domnului. Şi cum timpul nu stă în loc, a sosit ajunul Naşterii Domnului, iar domnişoara Varvara a început de cu seară a face metaniile şi până pe la ora 3 le-a terminat de făcut şi s-a culcat fiind foarte obosită.
Şi, o, minune ! Dimineaţa în ziua de Naşterea Domnului, pe la ora 7, afară fiind încă întuneric, Sfântul Glicherie îmbrăcat în veşminte albe, a intrat la ea în odaie, cu cădelniţa în mână şi a cădit la icoane, prin casă şi la patul ei şi i-a zis: Varvara, scoală-te şi mergi la biserică, pentru că aşa ai promis, că eu cădesc acum pentru acatist. Ea s-a ridicat din pat speriată, sfântul a ieşit pe uşă şi a plecat, s-a uitat după el, apoi ea a intrat în odaia părinţilor şi i-a trezit spunându-le să meargă la biserică pentru că părintele Glicherie a venit de la Slătioara şi merge la Brusturi. Acum a ieşit din odaia mea, după ce a cădit şi mi-a zis că-i pe la acatist, să mergem.
Au intrat cu toţii în odaia ei. Un miros de tămâie te ridica în slavă. Toţi s-au mirat, s-au cutremurat, s-au îmbrăcat repede şi au plecat la biserică peste deal. Varvara s-a abătut însă pe la tata, vărul ei, să-i spună şi lui cum că părintele Glicherie a trecut pe la ea şi a tămâiat. Auzind tata, a râs de ea spunându-i că părinţii au trecut de aseară şi că au făcut privegherea, dar au rămas să doarmă la Brusturi, nu au mai venit la Poiana. Am fost şi noi la priveghere, a spus el.
Auzind acestea, Varvara s-a dat la plâns şi a zis către tata: Vino şi vei simţi mirosul de tămâie ca să mă crezi bădie, că aşa îi spunea ea lui tata. Tata s-a dus repede şi într-adevăr era un miros atât de plăcut de tămâie că nu-ţi mai venea să pleci de acolo. Au dat fuga apoi la biserică, Varvara nemaiţinând cont că pe ea o dureau picioarele şi de la cele 4.000 de metanii făcute în acea noapte. Ajunşi la biserică, acelaşi miros de tămâie persista, iar Sfântul Glicherie citea acatistul Domnului.
Prin sufletul domnişoarei Varvara a trecut un fior de frică îngrozitor. Acel miros plăcut de tămâie, precum şi prezenţa Sfântului Glicherie în casa ei, i-au schimbat pe loc gândurile.
După ce s-a terminat acatistul, a mers şi ea să dea pomelnicul şi luând blagoslovenie i-a zis Sfântului Glicherie: Am făcut cele 4.000 de metanii, am venit la biserică, dar vă rog daţi-mi voie să mă împărtăşesc, că de la intrarea sfinţiei tale în casa mea şi de la acel miros de tămâie, cu voia Stăpânului eu m-am hotărât: Nu voi mai juca niciodată în viaţa mea ! Sfântul, cam nedumerit, dar înţelegând minunea, i-a zis: Dumnezeu să te ierte. Du-te şi te împărtăşeşte şi niciodată în viaţă să nu mai iei hotărâri rele.
Toată frica ei s-a schimbat în linişte şi bucurie. Mă simţeam, spunea ea, că eram în al nouălea cer după ce m-am împărtăşit. După masă a dormit fiind foarte obosită, iar a doua zi a plecat cu verişorii ei la Slătioara ca să-l colinde pe Sfântul Glicherie şi pe ceilalţi călugări. După ce au colindat, sfântul i-a chemat în chilie şi i-a servit cu bucăţele de zahăr şi cu bucăţele de rahat. După mai multe învăţături i-a eliberat cu pace.
De atunci viaţa domnişoarei Varvara s-a schimbat foarte mult. Era foarte credincioasă şi ascultătoare. Iubea mult rugăciunea şi mergea la Slătioara foarte des. De multe ori îl vedea pe Sfântul Glicherie, când citea Sfânta Evanghelie, că faţa şi mâinile îi străluceau ca soarele. Alteori vedea un porumbel alb aşezat pe mitra de pe capul sfântului. Acestea toate o apropiau tot mai mult de rugăciune şi de împlinirea faptelor bune. Dacă părinţii sau fraţii ei făceau vreo greşeală, ea îi învăţa şi îi mustra.
sursa:catacombeleortodoxiei.ro
