LOCALPOLITIC

Stan replică lui Flutur: Am intrat la guvernare pentru a rezolva problemele ţării, nu pentru a ne certa cu cei de la PNL

Referitor la cele afirmate de dnul Flutur,  menţionăm că am intrat la guvernare pentru a rezolva problemele ţării, nu pentru a ne certa cu cei de la PNL. Deși ar fi fost mai comod să rămânem în opoziție, partidul nostru a luat decizia de a intra la guvernare pentru a opri dezastrul guvernărilor de dreapta și pentru a veni cu soluții pentru problemele urgente ale românilor.

Să nu uităm că după Guvernul Orban şi Guvernul Cîţu, ambii premieri susţinuţi de dnul Flutur, România avea o inflaţie scapată de sub control, o explozie a preţului energiei, o creştere fără precedent a preţurilor produselor alimentare şi o stagnare totală a alocaţiilor, salariilor şi pensiilor, toate dublate de o criză sanitară pe care liberalii nu au ştiut să o managereze.

Imediat după venirea noastră la guvernare, au crescut alocaţiile, pensiile şi salariul minim, am luat măsuri economice care au scăzut inflaţia, am plafonat preţul la energie electrică, am reuşit să scădem preţul la o serie de produse alimentare de bază şi am repornit economia prin investiţiile în infrastructură, domeniul agricol şi accesarea de fonduri europene.

Că PSD-ul a făcut o treabă bună, stau drept mărturie rezultatele obţinute la ultimele alegeri cât şi sondajele referitoare la alegerile următoare.

Poate că domnul Flutur încă nu realizează, dar atât el cât şi PNL-ul au pierdut alegerile de o manieră clară atât la nivel naţional, cât şi la nivel judeţean. Asta se datorează în mod direct lipsei de viziune a PNL-ului, a lipsei de seriozitate, de pragmatism, a lipsei de profesionişti care să vină cu soluţii la problemele cetăţenilor. Ba mai mult, dacă cei de la PNL nu se agăţau de noi la aceste alegeri, se clasau după AUR şi în mod clar acesta va fi locul lor la alegerile parlamentare. De data aceasta le-am făcut un bine prin protocolul avut la alegerile locale, ducându-i de la dezastru, spre decent. Dar vom vedea curând cât valorează singuri la alegerile următoare.

De asemenea, menţionăm că PSD-ul nu a atacat PNL-ul la congres. Noi doar am constatat problemele existente în sânul acestui partid, probleme care viciază în mod evident şi actul de guvernare. Iar în ceea ce priveşte opiniile exprimate de unii lideri PNL care consideră că ar fi oportun să părăsească guvernul, îi anunţăm că pot să o facă. Am mai condus fără ei şi am făcut-o chiar mai bine decât împreună cu dânşii.

Cât despre afirmaţiile legate de agricultură, domnul Flutur ar face bine să se abţină. PSD-ul a anunţat un program de dezvoltare a agriculturii fără precedent pentru România, care vine în completarea programelor de succes deja implementate de noi când ne-am ocupat de acest minister. Dar românii deja ştiu că PSD livrează fapte şi soluţii,  în timp PNL livrează doar poveşti.

 

Senator, Ioan Stan