POLITIC

Stan: PSD atrage atenția că România trăiește coșmarul facturilor uriașe la energie din cauze liberalizării haotice a pieței, decisă de guvernele de dreapta

PSD este conștient de criza care se prefigurează în urma scumpirii energiei drept pentru care
consideră că „bulgărele” facturilor mari nu trebuie lăsat să se transforme într-o avalanșă care să
măture tot. De aceea trebuie luate măsuri excepționale pentru a apăra confortul economic al
românilor, iar partidul nostru nu ezită să ofere soluții în vederea obținerii acestui deziderat.
În acest sens considerăm că măsurile anunțate de guvern – reducerea TVA la 5% pentru
energia electrică furnizată consumatorilor casnici, cu un consum lunar de până-n 300 de kwh și
compensarea certificatului verde și a cogenerării reprezintă un pas necesar, dar prea mic față de
gravitatea situației.
În opinia noastră, credem că măsurile amintite ar avea impactul scontat dacă aplicarea lor s-
ar face de la 1 februarie și totodată, trebuie eliminate procedurile birocratice absurde, de tipul
verificării tuturor facturilor. De asemenea, trebuie introduse sancțiuni severe pentru furnizorii
care refuză să aplice legea plafonării și compensării.
În altă ordine de idei, este imperios necesar ca măsurile de susținere cât și cele de eliminare
a birocrației inutile să se extindă și asupra IMM-urilor și companiilor. Acum, de exemplu, e
necesară completarea unei cereri, iar firmele care stau cu chirie (mall-uri, ateliere, depozite, hale
de producție etc) nu pot beneficia de plafonare/compensare.
Ideea esențială pentru care insistă PSD este ca aplicarea măsurilor sa fie simplă, rapidă,
eficientă, fără birocrație stupidă, iar efectele să se vadă rapid pentru ca povara facturilor majorate
să devină suportabilă.
Pe de altă parte PSD atrage atenția că România trăiește coșmarul facturilor uriașe la energie
din cauze liberalizării haotice a pieței, decisă de guvernele de dreapta. Dacă ar fi rămas în
vigoare măsurile de plafonare dispuse de guvernarea PSD nu s-ar fi ajuns la actuala situație
limită.
În aceste condiții apostolii și artizanii liberalizării cu orice chip, precum domnii Florin Cîțu
sau Virgil Popescu, care propovăduiau că libera concurență va duce la scăderea prețurilor, cel
mult la menținerea lor, ar trebui măcar să tacă, dacă ar avea puțină decență. Să se uite la ce
drame au provocat, să plece capul, să recunoască cât de mult s-au înșelat și să tacă! Românii n-
au nevoie de tupeu și de noi lecții de la cei care s-au dovedit rupți complet de realitate. Au nevoie de soluții
senator Ioan Stan