Referitor la afirmaţia preşedintelui Iohannis, vis-a-vis de rotaţia prim-miniştrilor, în care spune că „voi lua atunci decizia care mi se va părea cea mai bună pentru România”, o considerăm una nepotrivită. Domnia sa cunoaşte prea bine ce prevede protocolul coaliţiei de guvernare. Având în vedere situaţia internă dificilă din punct de vedere socio-economic pe care o traversăm, precum şi cea externă în contextul războiului de la graniţa României, o decizie situată în afara celor prevăzute de protocolul amintit, ar însemna aruncarea ţării în haos. Bine, nu ar fi prima oară când preşedintele Iohannis şi-ar bate joc de români şi aşteptările lor, dar având în vedere contextul istoric pe care-l traversăm, nu credem că îşi va permite să facă asta. Iar dacă o va face, românii nu-l vor ierta! Să sacrifici stabilitatea unei ţări din cauza orgoliului, e dovadă de imaturitate politică şi umană, ca să nu zicem prostie.
Bineînţeles că nu ştim care va fi decizia dumnealui, dar din punctul nostru de vedere cea mai bună decizie pentru România este de a avea un guvern funcțional care să asigure stabilitatea economică și socială într-un context internațional foarte dificil. Să nu uităm că acesta e motivul pentru care PSD a intrat la guvernare, deși ani la rând Iohannis și PNL ne-au atacat în mod constant partidul. Cu toate acestea, am considerat că interesul României și al cetățenilor trebuie să fie deasupra orgoliilor de partid şi am acceptat să guvernăm într-un moment complicat pentru ţară, asumându-ne că ne vom pune în slujba românilor pentru a le îmbunătăţi viaţa. Şi am făcut asta deşi puteam să rămânem în opoziţie aşteptând ca „rezultatele” guvernelor de dreapta anterioare să trimită PNL-ul în negura istoriei. Dar dacă faceam asta şi România ar fi intrat într-un impas de nedescris.
Drept urmare, avem convingerea că în ciuda celor stipulate în mass-media zilele acestea, rotaţia prim-miniştrilor va vea loc în luna mai anul acesta, iar preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, va fi premier și va avea în cadrul cabinetului său miniștri competenți, profesioniști, capabili de performanță. Încheiem acest comunicat subliniind că guvernul pe care președintele PSD îl va conduce va fi un guvern al României, nu al coaliției! Pentru că ţara trebuie să fie mereu pe primul loc.
Senator, Ioan Stan